Cu state vechi la "Amifran"

ARAD. Ieri a fost ultima zi a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineri Francofoni „Amifran”. Cap de afiş a fost concursul spectacol dedicat lui Alfred de Musset. Echipajele au avut de răspuns la întrebări despre viaţa şi opera scriitorului francez dar şi să facă improvizaţii după piesa sa „On ne badine pas avec l’amour”.

Sala a fost plină, ca de fiecare dată. Iar, între spectatori, am remarcat mai mulţi dintre pe care i-am văzut şi la alte ediţii.

Cum spune un vechi cântec, „Pentru a nu ştiu câta oară”, am dorit să aflu la câte ediţii au participat şi de ce revin la festivalul „Amifran”. Cu bucurie n-au răspuns…

Aradul este un reper

• Paolo Buonaiuto (Italia): „Sunt aici pentru a treia oară (1994, 1997, 2012). La început am fost invitat de Papa Didi ca animator al unui atelier de expresie corporală. Este foarte emoţionant! Îi mulţumesc lui Papa Didi şi tuturor Amifranilor!”.

• Roman Kisselef (Rusia): „Sunt pentru a patra oară la festival (2006, 2008, 2010, 1012) dar a cincea oară, de fapt, pentru că am fost şi în aprilie la Festivalul festivalurilor. Voi reveni pentru ambianţă, pentru teatru, pentru Papa Didi, pentru oameni. La Arad mă simt ca acasă”.

• Cornel Andreşoiu (Constanţa): „Vin pentru a 15-a oară. Aradul este un reper pentru teatrul liceal francofon din România şi nu numai. Cred că până acum peste 200 de tineri constănţeni au trecut pe aici”.

• Françoise Babits şi Anne-Marie Bauer (Austria): „A 12-a oară? A 13-a oară? Cine mai ştie. Pentru prima dată am fost în 1999. A fost descoperirea Aradului şi a prietenilor din toată România şi din alte ţări, a teatrului sub miile sale de forme. Festivalulul «Amifran » a devenit o etapă obligatorie iar entuziasmul se transmite din generaţie în generaţie de elevi şi de profesori”

Chemările Amifran

• Dora Lazăr (Cluj): „Vin la «Amifran» pentru a treia oară. Nu ştiu dacă în următorii 20 de ani o să fiu aici, dar ştiu că voi încerca. E o insulă…Pe insula aceasta nu încap urâtul şi răul, efemerul şi inutilul. Cu toţii, elevi şi coordonatori, căutăm frumuseţea, cu orice chip, că doar ea mântuie lumea. Aici, pe scena teatrului din Arad, ca pe o insulă din ce în ce mai îndepărtată, descoperim lucrurile cele mai bune pentru sufletul şi gândul nostru: zâmbete, emoţii, lacrimă, înduioşare, subtilitate, forţă şi vulnerabilitate, învăluite toate în aceiaşi haină a misterului, a tainei. Adică, plămada visului. Toţi vizitatorii acestei insule putem spune, asemenea Ninei Zarecinaia, eroina lui Cehov, că nu suntem frumoşi decât pe scenă…”

• Luise Vuillard (Austria): „De patru ori deja. Am revenit pentru primirea călduroasă, pentru prietenie, pentru schimburi, pentru frumuseţe, pentru artă, pentru luminile oraşului în noapte, pentru România. Vom reveni pentru că aici limba franceză e îngrijită ca o floare rară într-o grădină generoasă pentru că limbile şi culturile se îmbină aici ca piesele unui puzzle, pentru că omenia se împarte aici între fete şi băieţi, tineri şi bătrâni, artişti şi curioşi şi scene de viaţă. «Amifran» vom fi aici pentru numeroase «acte» încă”.

• Erick Barba (Italia): „Am venit pentru a doua oară la Arad pentru a prezenta un spectacol cu elevii sicilieni. Voi reveni pentru că îl ador pe Papa Didi. Ne simţim foarte bine. Aseară am plâns: spectacolul foştilor amifrani a fost foarte emoţionant, plin de umanism”.

• Alexandru Jurcan (Huedin): „Vin la Arad, la festivalul francofon, a 18-a oară. M-am ferit întotdeauna de vorbe mari, învecinate cu pateticul derutant. Numai că de data asta îmi pun cătuşe pe dorinţa de a scrie un poem la adresa Amifranului care a canalizat energii, a conturat destine, a accentuat artisticul din noi toţi. Revin aici ca să-mi demonstrez că fără artă omul trăieşte mecanic şi inert. Aici, la Arad, se produce o magie elaborată, durabilă. Atâtea proiecte s-au înecat în timp ce «Amifran» continuă într-un slalom meritabil printre atâtea calomităţi. Urmele acestui festival devin fosforescente şi obsedante”.

Nelipsitul Papa Didi

Un singur răspuns aveam sigur, fără nici o întrebare. Papa Didi (prof. Florin Didilescu), sufletul acestui festival, nu şi-a permis nici o absenţă. De două decenii (ajutat de o mână de profesori de franceză) s-a ocupat continuu de organizare (în cele mai mici amănunte), de spectacole, de ateliere, de toţi cei care au venit la festival. Şi aprecierile vorbesc despre ce a făcut în cei 20 de ani. Bon anniversaire, Amifran!