Compania de Transport Public Arad va pune la dispoziția arădenilor care doresc să participe la Festivalul Rock Maris și nu dispun de autoturisme proprietate personală, autobuzul care circulă pe linia 21.
Astfel, în zilele de 29 și 30 august, linia de autobuz 21 va circula pe traseul Podgoria – Faleza Sud de la orele 17.30, 18.30 și 23.00 și retur (Faleza Sud-Podgoria) de la orele 18.00, 22.30 și 23.30. Tarifele de călătorie sunt cele aprobate de Compania de Transport Public, pentru transportul în zona urbană, respectiv 4,5 lei/o călătorie de 90 de minute.
Festivalul Rock Maris, ediția 2025 va avea loc vineri, 29 august și sâmbătă, 30 august, de la ora 19.00, în zona de agrement de pe strada Mărului din cartierul Alfa.
Vineri, vor urca pe scenă: Kempes, Compact, Odyssey, Epicenter, Young Bloods. Sâmbătă, îi vom putea urmări pe cei de la: Bucovina, Dincolo de ziduri, Mustang, The Hidden Jester, Next Page. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.00, iar accesul va fi liber.
Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.