„ De ani buni, Roşia Montană a fost subiectul în jurul căruia ipocrizia politică electorală a ajuns la cote nebănuite. Cronologic, USL a adunat voturi tunând şi fulgerând împotriva exploatării, iar acum Guvernul USL a trecut Roşia Montană în planul strategic. Nu sunt ipocrit ca să spun- doar pentru că PP-DD este în opoziţie- că nu avem nevoie de aurul de acolo. În condiţiile în care România a „contribuit” substanţial la pierderea de către industria globală a trei milioane de locuri de muncă, nu îşi poate permite să ignore o asemenea resursă. Guvernul, însă, trebuie să scoată pentru statul român maximum de profit şi să pună clauze drastice pentru protejarea mediului. Firma care va exploata resursele trebuie să facă dovada deţinerii unei tehnologii de ultimă generaţie, nu să extragă aurul cu preţul distrugerii zonei. Din ce s-a spus, înţeleg că Guvernul renegociază condiţiile contractului. Românii au dreptul la o maximă transparenţă cu privire la noile condiţii, dar şi de a li se spune, concret, cine şi în ce condiţii a semnat vechiul contract”, a declarat Dalca.
Dalca : "Avem nevoie de Rosia Montana"
ARAD. Deputatul Colegiului 7, Ştefan Petru Dalca, este de părere că statul român are nevoie de valorificarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, însă cu respectarea unor norme drastice privind protejarea mediului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!