Concursul se numeşte „Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Parlamentul European prin jocuri educaționale de simulare”, iar ţinta au fost elevii de peste 15 ani, care vor vota pentru prima oară la viitoarele alegeri europarlamentare. 200 de elevi din Iaşi, Slatina, Arad, Hunedoara şi Oradea au participat la concurs, iar câştigătorul din fiecare oraş va vizita Parlamentul European. La concursul organizat la colegiul arădean au participat 20 de elevi de peste 15 ani care au trebuit să simuleze o dezbatere asemănătoare cu cele organizate în Parlamentul European. Fiecare dintre cei 20 de elevi a fost repartizat prin tragere la sorți unui grup parlamentar, urmărind modelul existent la PE (4 grupuri parlamentare – PPE Popularii Europeni, S&D Socialiști și Democrați, CRE Conservatori și Reformiști și Verzii) urmând să personifice un anumit euro-deputat. Elevii au tras la sorți și tema pe care urmau să o expună. În urma dezbaterii organizate, juriul l-a desemnat drept câştigător pe elevul Andrei Toma, el urmând să plece în luna aprilie la Bruxelles pentru o săptămână.
De la „Ghiba” în Parlamentul European
De la „Ghiba” în Parlamentul European
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad a fost selectat de Centrul Roman de Politici Enomice să participe la un concurs în urma căruia unul dintre elevi va vizita Parlamentul European.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
Mapamond
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP.
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
Local
Primăria Arad anunţă începerea lucrărilor de modernizare a malurilor Mureșului, proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest.
6
Citiți principiile noastre de moderare aici!