Începând de sâmbătă, legătura feroviară dintre Timișoara și capitală se face, pe ambele sensuri, și cu trenuri noi Alstom Coradia Stream. A treia cursă pe sens a înregistrat, luni, o defecțiune între Augustin și Racoș, iar acesta a fost anulat pe segmentul Augustin – Timișoara. Potrivit CFR Călători, persoanele aflate în tren vor fi preluate de un InterCity până la Arad și, ulterior, de un regional până la Timișoara.
„CFR Călători informează că astăzi, 16 martie 2026, urmare defectării în linie curentă între stațiile Augustin și Racoș a ramei Alstom RE Coradia Stream (firmă care asigură mentenanța acestor vehicule) ce formează compunerea trenului IR 16021 în relația București Nord – Brașov- Arad – Timișoara Nord, trenul se anulează în relația Augustin – Timișoara Nord.
Călătorii urmează a fi preluați de trenul IC 531/521 care va avea opriri suplimentare în stațiile: Augustin, Sighișoara, Mediaș, Blaj, Simeria, iar călătorii care circulă spre Timișoara vor fi preluați de tren R 3118 în relația Arad – Timișoara”, precizează reprezentanții companiei.
Trenul anulat ar fi urmat să ajungă la Arad la ora 21:29 și la destinația Timișoara la ora 23:12, iar până la ultima stație importantă înainte de înregistrarea defecțiunii, Brașov, nu avea întârziere. Cu noile trenuri, călătorii vor ajunge la Timișoara probabil în jurul orei 1, R 3118 având programată oprirea la 0:51. Trenurile de legătură, însă, raportează întârzieri. IC 531 raporta 69 de minute întârziere la trecerea fără oprire prin Simeria, astfel că probabil nu va ajunge la Arad la 22:37, cum era programat. R 3118, de la Oradea, are și el întârziere de 14 minute la plecarea din Ciumeghiu. Ar fi trebuit să ajungă la Arad la 22:44.
Citiți principiile noastre de moderare aici!