Cu gândul la neajunsurile din sistemul medical, dar şi la suferinţa bolnavilor, Crucea Roşie Arad a decis să-şi îndrepte atenţia şi sprijinul către Spitalul de Psihiatrie din Mocrea. „Am achiziţionat şi donat un televizor şi un radiocasetofon pentru activităţi de relaxare a bolnavilor internaţi” – spune Iudita Cuvineanu, director al filialei judeţene de Cruce Roşie Arad.
Gestul a fost posibil graţie donaţiilor, sponsorizărilor şi finanţărilor de care a beneficiat Crucea Roşie Arad de-a lungul anului trecut. „Le mulţumim tuturor celor care au redirecţionat cota de 2% din impozitul pe salariu, precum şi firmelor care au donat 2% din profit, pentru sprijinirea activităţilor specifice pe care organizaţia noastră le desfăşoară. Aceste finanţări au susţinut dotările materiale necesare educaţiei pentru sănătate, acordare prim ajutor în şcoli, premii la concursurile de prim ajutor, dotarea şi deplasarea detaşamentului pentru dezastre al filialei la concursurile profesionale. De asemenea, am susţinut o serie de activităţi din programul social al filialei – decontări de medicamente, ajutoare alimentare. Recent, ne-am îndreptat atenţia şi sprijinul către Spitalul de la Mocrea. Mii de mulţumiri şi sperăm la o bună colaborare şi în anul 2016” – punctează Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad.
Din grijă pentru bolnavii internaţi la Mocrea
Din grijă pentru bolnavii internaţi la Mocrea
Crucea Roşie Arad a donat Spitalului de Psihiatrie din Mocrea un televizor şi un radiocasetofon.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
România
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Mapamond
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!