Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, marţi seara, în cadrul activităţilor desfăşurate pentru securizarea frontierei de stat, doi bărbaţi, un cetăţean din Pakistan şi altul din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat spre Ungaria, pentru a ajunge în Germania. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au efectuat controlul la trenul Inter Regio care circulă pe relaţia Braşov – Budapesta şi au depistat un bărbat care nu avea niciun document asupra lui. „Din primele verificări a rezultat că este vorba despre cetăţeanul pakistanez Jaral N., în vârstă de 35 de ani, care a declarat că intenţiona să ajungă în Germania”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, în cadrul unei acţiuni comune cu Serviciul Imigrări Arad, au depistat, în gara CFR din oraş, un cetăţean din Afganistan care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este Said N., în vârstă de 19 ani, care a declarat că intenţiona să ajungă în Germania. Potrivit Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, „persoanele în cauză au fost predate Serviciului Imigrări Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun”.
Doi imigranţi prinşi la Arad. Unul în tren, celălalt în gara CFR
Doi imigranţi prinşi la Arad. Unul în tren, celălalt în gara CFR
Un pakistanez şi un afgan au fost depistaţi încercând să treacă ilegal frontiera. Unul călătorind ca pasager într-un tren, iar celălalt a fost prins în gara CFR Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!