A fost o zi despre excepţii culturale, vedete trântite de pe piedestal şi idoli pentru o lume în derivă totală. Aşa a arătat a doua zi a Festivalului de film documentar fARAD. Zeci de arădeni au venit la 16.30 să o asculte pe Corina Şuteu, preşedintele fARAD, care a susţinut în Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad conferinţa intitulată „Excepţia culturală sau de ce nu vrem ca Pinocchio să se înece”. Adică o oră despre cum poate fi salvată cinematografia europeană, riscul care ne paşte fără această „excepţie culturală” ca filmul să fie identificat doar cu Holywoodul, politicile aplicate de ţările care s-au gândit deja la salvare, Franţa, iar Franţa, dar şi despre România şi soluţiile ei, cel mult pierdute prin sertare. O extrem de interesantă incursiune, pe fast-forward, printre handicapurile de care suferă cinematografia europeană într-o lume a consumismului şi a blockbustersurilor.

La nici două ore distanţă, pe la Cinema Arta s-a „oprit” Winnie Mandela, fosta soţie a celebrului lider al Mişcării anti-Apartheid, Nelson Mandela. Winnie şi-a spus istoria sa zbuciumată, nu cum ar fi vrut chiar ea, ci cum a decis că trebuie să-i spună povestea regizorul Pascale Lamche, prezentă cu ocazia premierei naţionale a documentarului  său la Arad. Pascale Lamche a purtat la final o discuţie publică cu aceeaşi neobosită Corina Şuteu şi a răspuns întrebărilor venite din sală. Totul în vraja creată de filmul despre Winnie, cea mai controversată femeie din Africa, unul dintre puţinii politicieni cu o viaţă extrem de aventuroasă, generată de o rezistenţă întinsă pe 27 de ani, cât Nelson Mandela a stat în captivitate, triumf, scandaluri penale, omoruri, corupţie, presiune şi exil. Regizoarea, care a primit premiul de regie pentru acest film, la Sundance, a povestit despre cele patru întâlniri cu Winnie, despre materialele de arhivă folosite, despre preţul documentarului, despre victime şi eroi.

O jumătate de oră de pauză a fost necesară pentru a putea intra într-o cu totul altă lume: lumea isterică a fanilor şi idolilor japonezi. Un ritm alert, un subiect care te face să te gândeşti oare care dintre lumi e mai bolnavă, cea prezentată în documentarul de dinainte sau cea de aici. Tokyo Idols i-a purtat pe arădenii care au umplut până aproape de refuz sala de cinema Arta prin cultura deja devenită religie a idolilor pop din Japonia. 10.000 de idols (adolescente) trăiesc în Japonia actuală iar aceștia au devenit ca atare – şi au creat o industrie de un miliard de dolari anual – datorită fanilor lor: în general bărbaţi singuri, de vârstă mijlocie, cu puţine contacte sociale, nemulţumiţi de realizările lor şi debusolaţi de lumea în care trăiesc. O crudă realitate prezentată din prima tinerelor fete, dar şi a familiilor lor şi a fanilor înrăiţi, unifomizaţi, ţinuţi la o strângere de mână de idolii lor.

A fost o seară de joi care te-a plimbat prin trei lumi cu problemele lor: cinematografia europeană, politica sud-africană şi civilizaţia japoneză cu bolile ei.  Vor urma alte lumi cu alte vedete şi, desigur, cu puzderia lor de probleme. fARAD, ediţia cu numărul 4, mai are încă trei zile pline de trăit.