aradon.ro Web analytics



Drama unui arădean de 61 de ani: „M-am prezentat la UPU cu probleme la fiere și m-au internat la Spitalul TBC”

De Ioana Costas

Drama unui arădean de 61 de ani: „M-am prezentat la UPU cu probleme la fiere și m-au internat la Spitalul TBC”

Fiica bărbatului ne-a sunat de teamă că tatăl ei, care acuza „arsuri pe stomac”, stare de greață și vărsături, știindu-l cu probleme cu fierea, a sfârșit internat la Spitalul TBC după ce anterior fusese la Urgențe. De ce a fost internat la Spitalul TBC? Nici bărbatul nu știe fiindcă medicii nu i-au comunicat diagnosticul.
Scris de Ioana Costas - Fiica bărbatului ne-a sunat de teamă că tatăl ei, care acuza „arsuri pe stomac”, stare de greață și vărsături, știindu-l cu probleme cu fierea, a sfârșit internat la Spitalul TBC după ce anterior fusese la Urgențe. De ce a fost internat la Spitalul TBC? Nici bărbatul nu știe fiindcă medicii nu i-au comunicat diagnosticul.

Fiica bărbatului, stabilită în Austria, ne-a sunat și ne-a prezentat, disperată, situația: „S-a dus duminică la Urgențe pentru că îi era greață, avea vărsături. Tatăl meu are probleme cu fierea și s-a simțit rău. Medicul de familie i-a recomandat să meargă – după ce luase medicamente și nu și-a revenit de la ele. Așa că s-a dus la Urgențe. Am vorbit cu el și mi-a spus că după masă l-au internat la Spitalul TBC. Mi-a spus că la Urgențe i-au făcut analize de sânge și au decis să-l transporte la Spitalul TBC. Fără să-i spună un diagnostic. Acolo l-au băgat într-un salon cu mai mulți pacienți. Am vorbit cu el la telefon și îi auzeam pe ceilalți din salon tușind. Tatăl meu nu are febră, nu tușește și nu are roșu în gât. Ce caută internat într-un spital în care sunt internați pacienți cu COVID-19? Ce caută el în salon cu pacienți care tușesc? Cum fac să ajung în țară, la el? Dacă pățește ceva?”, ne-a relatat, pe scurt, femeia cele pătimite de tatăl ei.
Contactat telefonic, bărbatul – în vârstă de 61 de ani- ne-a povestit că la Urgențe i-au făcut analizele, însă nimeni nu i-a transmis rezultatul acestora. În timpul conversației, pe fundal, se auzeau ceilalți pacienți din salon, tușind.
Întrebat dacă se află într-un salon cu mai mulți pacienți, arădeanul și-a înghițit lacrimile și a răspuns stins: „Da…”
Bărbatul ne-a povestit că nu știe ce diagnostic i s-a pus deoarece nu i-a transmis nimeni nimic, ci s-a decis transportarea lui la Spitalul TBC cu o ambulanță, în ciuda întrebărilor lui: „I-am întrebat de ce mă duc acolo pentru că eu nu am simptome de coronavirus. Nu mi-au răspuns nimic. Nu știu ce diagnostic am. După ce am ajuns la Spitalul TBC mi-au luat numărul de telefon. Mi-au spus că mă va suna un medic să mă întrebe ce simptome am, cum mă simt”. Arădeanul ne-a precizat faptul că pacienții de la Spitalul TBC, cel puțin cei care sunt în salon cu el, sunt sunați de către cadrele medicale. De ce își sună medicii de la Spitalul TBC pacienții? Pentru că – spune arădeanul – nu au destule echipamente de protecție pentru a intra de mai multe ori pe zi în saloane, la pacienți. Prin telefon, arădeanul a fost asigurat de către un cadru medical că un medic va intra în salon de dimineață pentru a verifica pacienții. „Eu m-am dus la Urgențe pentru că așa mi-a spus medicul de familie. Mi-a spus că sigur am ceva la fiere. De câteva zile pot să beau doar ceai și să mănânc câte o bucățică de pâine pentru că orice mănânc vomit. La Urgențe mi-au luat sânge. Nu știu care sunt rezultatele analizelor. Nu știu diagnostic. Nu știu nimic. Nu știu ce caut aici”, își strigă arădeanul disperarea.
Un lucru e cert: dacă bărbatul a fost testat pentru virusul COVID-19 rezultatul testului nu ar avea cum să ajungă înapoi la Arad într-un timp atât de scurt: o după masă – în condițiile în care aceste teste se fac încă la Timișoara, iar între momentul efectuării analizelor și până la internarea arădeanului la Spitalul TBC a trecut aproximativ 5 ore.

30 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Mirel says:

    Cu câteva minute în urmă – o dezbatere la Digi24 în care, am aflat cu stupoare că medicii și personalul medical nu mai au voie să spună nimănui, în special în presă, dacă au sau nu au echipamente de protecție, combinezoane, măști, etc., sub sancțiune penală. Coroborat cu declarația acestui om, precum că, pacienții sunt sunați de medici să-i întrebe ce simptome au (?!), mă face să cred că situația dotării personalului medical cu echipamente de protecție nu este tocmai roză, așa cum afirmă de fiecare dată președintele și primul ministru, pentru că dacă ar fi așa cum spun zi de zi domniile lor, nu mai era cazul să prevadă o astfel de interdicție. Nu-și mai avea sensul, odată ce ei, personalul medical aveau cele necesare desfășurării activității. Dar dacă nu au, sigur, este mai ușor să interzici să mai spună asta ca să nu îi pună într-o postură delicată, jenantă pe cei care afirmă că totul este super ok în România. Nu șiu de ce trebuie mințit că totul este ok, că România este pregătită să facă față acestui virus când realitatea din spitale este exact invers. Oare nu mai bine ar fi să fie corecți conducătorii României și să spună adevărul ? Să ne spună că se străduiesc, că încearcă, că au comandat, etc. dar să nu ne mintă de la obraz că totul este foarte în regulă când de fapt este taman pe dos

    • Alina says:

      Medicii nu au echipamente speciale. Toti fac apeluri pe paginile de facebook sa primeasca donatii de tot felui. Intrebarea mea este de ce au bagat saracul om in acel salon? In conditile in care nu i sa rpecificat nici un fel de doagnostic. O fi bietul om de 60 si un pic de ani dar asta nu inseamna ca e prost sau ca ar suferi de vrun handicap si nu ar putea intelege unele lucruri.

    • Vlad says:

      Bai nu are voie sa vb in presa dar pacientului ii poate spune ce are..nu il ia si il arunca într-un salon cu mai multe pers bolnave.. e clar omu a mers sanatos acl si va iesi… pfff astia te omoara cu zile DOCTORII ASTIA CA RAR MAI GASESTI UN DOCTOR SA NU FIE CORUPT.. ASTIA MERITA PUSI LA ZID

      • Pitagora de la Intim says:

        Si in situstia actuala sint fara tupeu si asteapta spaga. Foarte multe famili sint revoltate in schimb domni de la dicot si dna tac de frica sa nu ajunga pe mina medicilor in saloanele ATI. Dormiti linistiti mincavs-r covidul pina de Pasti.

    • Eu says:

      Dar și specimenele astea de așa-ziși doctori, habar nu au medicină.

      • Aradeanu' says:

        CE habar să aibă, când Goldișul a scos si scoate pe bandă rulantă numai habarniști,pe lângă medicină?
        CÂȚI au ajuns într-un mare spital universitar sau centru de cercetare ? DUPĂ nebunia asta ,cei de la goldiș ar trebui cercetați la sânge de către cei care dau acreditările la școlile de medicină căci NUMAI medici NU au scos ! Vezi scandalul diplomelor de licență cu studenții italieni!

    • Ala says:

      Acesta e rodul incompetentei. Tara lui “merge si Asa”

    • Anonim says:

      Sunt simptome de covid19, de aceea…

  2. Piuir says:

    Mareriale de protectie nu avem, teste nu avem, dar avem un tupeu extraordinar de a dovedi cat de incompetenti suntem. Spitalele sunt focarele de infectie si probabil ca vom ajunge in curand acolo unde vom minti noi numai sa nu ajungem acolo. Din pacate uneori ai nevoie de ajutor in spital, dar mergi cu o buba si te intorci cu 3. Asta daca te mai intorci. Pe banii nostrii toate astea de 30 de ani!

  3. Aurelian says:

    Pe de o parte autoritatile sunt disperate din cauza numarului mare de pacienti infectati, dar pe de alta parte in multe fabrici din Arad inca se lucreaza apoape cu program normal. Daca chiar le-ar pasa de sanatatea oamenilor si de reducerea numarului celor infectati, ar trebui sa inchida de urgenta toate fabricile in care se lucreaza zi de zi cot la cot. Doar ca nici fabricile nu vor sa aibe profituri reduse in acest an, de aceea prefera sa isi expuna angajatii la astfel de pericole, riscandu-le sanatatea.

  4. Dori says:

    Trist, săracul om se va infecta cu virus și având alte boli netratate o poate păți rău de tot. Acum nu este de mers la spital, indiferent ce ai medicii de frică te trimit în Grădiște să scape de tine mai ales dacă ești în vârstă . Trist…

  5. Bau Bau says:

    Mda, si uite asa ne imbolnavm unii de la altii si creste numarul celor infectati. Prin neprofesionalismul unor medici, care dupa ce au amestecat bolnavii de COVIT-19 cu cei care nu aveau nimic de-a face cu acest virus, in Spitalul Judetean, acum ii amesteca pe ce care au alte afectiuni cu cei infectati deja si internati la TBC. Minunat domnilor ”doctori”! Sa nu indrazniti dupa vreo saptamana ca nu aveti de niciunele si ca nu mai faceti fata imbolnavirilor de COVIT-19! Habar nu aveti pe ce lume traiti, toti sunteti buni când e o situatie normala, buni de dat cu stangul in dreptul, ca daca te duci cu aceeasi afectiune la 10 medici, o sa ai 10 diagnostice si bineanteles 10 tratamente. Vai s-amar de ea medicina ”invatata ” la Goldis. Dupa ce trece nenorocirea, ar trebui pus lacatul pe Goldis, egal despre ce Facultate vorbim. Toti o apa si un pamant.

  6. Ion says:

    Am avut o situatie teribila cu socrul meu pe care l-am adus Sambata trecuta la urgenta la Ineu , care avea simtome de insuficienta respiratorie , care bine inteles dupa 30 minute l-au trimis de urgente la spitalul judetean din Arad sa il vada un cardiolog , bineinteles ca l-au internat , insa Luni fara nici un diagnostic precis l-au mutat la spitalul Tbc , unde l-au tinut incuiat in salon , ba mai mult au bagat cu el un pacient venit din Franta , care dupa doua zile a fost diagnosticat cu , Co-vit 19 care a si decedat . Noi acasa disperati nu am mai stiut ce sa facem , am sunat la spitalut Tbc sa vedem situatia socrului care nu era una buna , am cerut externarea lui cu medicamentatie si toate cele necesare fiind suspect de Co-vid 19 , la care am primit un raspuns ca trebuie sa ne expunem, ca si ei (medicii) sunt expusi , am sunat la Dsp sa intreb ce trebuie sa fac in caz de externare , la care am primit un raspuns naucitor de la doamna asistenta de acolo , citez ” Ce vreti dv de la mine o biata asistenta , de unde aveti nr de telefon ” inchei citatul , iar Vineri dupa masa l-au externat scotind-ul efectiv din spital afara pana am ajuns cu masina , care a durat aproximativ o ora . Fara cuvinte😭😭😭

  7. Antivirus says:

    Telemedicina prin telefon.Doctorii se autoprotejeaza.. Nu știu dacă și asistentele.Dar în cazul ăsta pacientul ia în mod sigur virusul dacă e la comun cu suspecți de covid ,chiar dacă nu l a avut.

  8. Revoltatul says:

    Săptămâna trecută încă erau autobuzele ticsite de muncitorii de la Takata si alte firme din zona ind vest!!! Oare Itm si restul ce făceau? La cafeluta ?

  9. Dora says:

    Spitalul Arad a primit aparat pt testare dar nici un medic nu il stie folosi. Atunci cum sa nu ne imbolnavim.

  10. Mihai says:

    Probabil, tot la Spitalul TBC, urmează să fiți operat de apendicită. Asa ca, trebuie să vă cumpărați seringi, pansamente, medicamente si sa aveți pregătiți 200 de euro pt începerea intervenției. Doar sa aveti cui să-i dati, ca “specialiștii” care au ținut blocate functiile pentru tineri și au văzut că la COVID-19 nu se mai primesc plicuri, au intrat toti in concediu medical si si-au depus si cererile de pensionare sau de mutare de la UPU, unde erau sporurile mai mari. În concluzie, rugati-va fierbinte la D-zeu, s-ar putea sa va fie mai de folos!…

  11. Rușine 😳 says:

    Noi nu am avut niciodată medici în arad, doar niște șpăgari ajunși acolo politic și pe pile, normal ca nu cunosc ce au de făcut în cazuri de genul asta, si dacă ar ști tot nu le-ar pasa, știm bine cu toții cum ne tratează când ajungem în spitale, se cred zei și zmei începând de la portar, asistent medic, toți… Și ei vor salarii ca în vest dar ei oare muncesc ca în vest?,,, vor bani multi cu toate ca toți își mai fac cel puțin 2 salarii pe luna din șpagă, bani pe care ii iau cu forța din buzunarul bolnavului amarat.. După criza asta facem noi poporul ordine în sistemul medical, fin salariile noastre se trag o grămadă de bani pt sănătate, deci vrem sa fim tratați și respectați cum se cuvine….. Sănătate tuturor…

  12. Ana says:

    Pai Cum nu au medicii echipamente? Nu se tot lauda pe Facebook o gramada ca au donat câte 2 euro pt așa ceva….firma Cota se lauda ca ai donat echipamente medicilor din arad….Vodafone a donat aparat de testare….AnaMaria Popa ce face cu atâția bani donați de către oameni? ???? Toți mint de la mic la mare și asta e grav. Oamenii de rând au cel mai mult de suferit ca pe ei nu îi afectează nimic. Păcat 😢😧

  13. Daniel says:

    Asta chiar ca e buna. probabil este tratat\\ de aicei medici care si au luat examenele cu casca in ureche …. Chiar ar fi superb de frumos sa se faca un reportaj si sa i interebe pe acei posesori de diploma de medic , grupele principale din Sistemul periodic al elementelor sau cateva cuvinte in limba latina…. vai de mama noastra am ajuns…

  14. Zozo says:

    https://www.youtube.com/watch?v=5AYM3nfjfPw min.6.13 acum un an.Curios că se știa de acum un an de zile

  15. Atentie says:

    Duminica, 29 martie. In ultima conferinta de presa, Raed Arafat a anuntat ca:
    “Raed Arafat a anunţat, duminică seară, că a fost emis un ordin care stabileşte reguli pentru internarea pacienţilor care se prezintă la UPU şi la spital, iar conform acestuia orice pacient este considerat suspect de Covid -19 şi personalul medical are obligaţia de a se proteja în consecinţă. „Refuzul de internare a unui pacient care are nevoie de îngrijiri spitaliceşti cade sub incidenţa penală. Atragem atenţia managerilor, medicilor că pacienţii nu pot fi refuzaţi pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea faptului că sunt pozitivi sau negativi Covid”, spune Arafat.”

    Asa ca nu mai reactionati la astfel de stiri fara sa intelegeti situatia. Acesta este ordinul venit pentru toate spitalele: orice pacient la UPU este tratat ca potential suspect. Asa ca fiti suparati pe cei care dau aceste ordine! Nu pe doctori!
    Partea cu protejarea este o gluma: echipamentele de protectie lipsesc cu desavarsire!
    Asa cum lipsesc si testele!
    Daca nu sunt teste, cum il tratezi pe pacient ca suspect? Il trimiti in izolare la un alt spital dedicat. E f simplu. Acesta e ordinul.

    Acum o saptamana erati consternati pentru ca a ajuns un pacient infectat internat in spital. A ajuns pentru ca nu erau (si nici nu sunt) teste. Atunci ordinul de sus pentru toate spitalele era ca toata lumea sa fie internata la gramada. Deci nici acum nu e bine.
    Dar daca nu e bine, intelegi de unde vin aceste decizii. In cazul asta, Arafat decide procedura de internare. Si Arafat incearca ce poate si el mai bine avand in vedere lipsa de teste si de echipamente de protectie care e musamalizata complet.
    Acum ordinul este schimbat: toata lumea e suspect deci este tratat ca atare. Doctorii nu au nimic de zis in situatia asta, nu au nici echipamente de protectie si nici teste la dispozitie. Asa ca daca mai injurati mult doctorii o sa ramanem fara. Situatia e ca la Ceronbil, cand au fost trimisi primii soldati sa curete reactorul, fara echipamente serioase de protectie.

    • Anita says:

      Eu chiar nu stiu ce se intampla, dar din spuse si auzite, cum ca nu este nici una nici alta, diasporezii tot vin, nu se iau masuri serioase , toate fara cap! Astia chiar vor sa extermine populatia jud. Arad?!

  16. Local

    VIDEO. Incendiu puternic la o hală, în Calea Dorobanților din Timișoara
    Intervenție a pompierilor, duminică după-masă, la o hală din Timișoara, după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări. UPDATE. Pompierii au localizat incendiul și nu există risc de propagare

    ARADON Sport local

    Piroș s-a impus din nou la scor
    „Leoaicele” au câștigat cu 6-0 în ultimul meci de pe propriul teren în acest campionat.

    Local

    Foto. Un nou accident pe autostrada Arad-Timișoara
    Accidentul rutier a avut loc duminică după masa, pe autostrada Arad-Timișoara, pe raza județului Timiș. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, dar traficul rutier se desfășoară cu o oarecare dificultate. 1

    România

    Nunţi între minori la Strehaia
    Strehaia este o localitate în care predomină populaţia de etnie romă şi unde căsătoria de la fragedă vârstă, interzisă de legea din România, este posibilă aici datorită tradiţiilor.

    România

    A început Roland Garros: Sorana Cîrstea este prima jucătoare a turneului care s-a calificat în turul doi
    La al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Sorana Cîrstea, eliminată în turul 4 la ediţia trecută, a trecut azi, în ărimul tur, de Tatjana Maria, după o oră şi 4 minute, scor 6-3, 6-3.

    ARADON Sport local

    Lipova și Crișul nu au reușit să câștige nici în ultima etapă

    Mapamond

    S-a aflat cât primea Gerhard Schröder de pe urma postului din consiliul de conducere al Rosneft
    Fostul cancelar german a renunţat la funcţia sa în gigantul petrolier rus, după ce Bundestagul i-a revocat biroul şi personalul. 4

    Mapamond

    Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente
    Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente. O criză energetică va urma rapid unei crize alimentare dacă Ucraina nu va primi ajutor pentru a-şi debloca porturile, spune preşedintele. 8

    România

    Au vopsit balustradele podului cu tot cu mașinile parcate sub el, dar și pe cele aflate în trafic
    O echipă de muncitori a reușit să vopsească balustradele podului de la Otopeni cu tot cu mașinile parcate sub, dar și cu cele aflate în trecere. 6

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.