Motivul îl reprezintă turnarea unui strat de asfalt între cele două localităţi, lucrare care va încheia proiectul în această parte a judeţului. De această închidere a traficului vor fi afectaţi chiar şi riveranii, locuitorii care au case în Sâmbăteni spre Ghioroc. Accesul acesta va fi asigurat pe străzile laterale. De menţionat că, în continuare, circulaţia este interzisă şi pe pasajul de la Ghioroc, acolo unde se lucrează la realizarea căii de rulare pentru tramvaie. Pentru moment, nu s-a înaintat o dată la care pasajul va fi deschis circulaţiei.
Drum închis între Sâmbăteni şi Ghioroc
O nouă lucrare desfăşurată în cadrul proiectului „Drumul Vinului” va avea loc în acest weekend, urmând ca traficul să fie perturbat. În perioada 20 iulie, ora 8:00 – 22 iulie, ora 8:00, circulaţia pe drumul judeţean 708 C, respectiv pe şoseaua care leagă DN 7, din Sâmbăteni, cu localitatea Ghioroc, va fi închisă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
ARADON Sport local
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!
UT Arad
Azi, de la ora 18, arădenii ar putea pecetlui soarta oltenilor lui Mititelu. Rednic nu poate conta pe mai mulți jucători.
Local
Un camion a intrat în parapetul median și acroșat un autoturism, la Șagu, pe Autostrada Arad – Timișoara.
Mapamond
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică media americane, transmite AFP.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
Citiți principiile noastre de moderare aici!