Stagiunea din acest an a Teatrului de Vară Ethos, eveniment organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, a ajuns la final. A fost cea de a 15-a ediție a acestui eveniment devenit deja tradiție, o ediție care s-a dovedit a fi un real succes. Peste 6.000 de arădeni au fost prezenți la cele opt spectacole care au avut loc în perioada 18 iunie – 6 august, în curtea Centrului Cultural Județean Arad. „Aș dori să le mulțumesc arădenilor care ne-au onorat cu prezența lor la cele opt spectacole din această vară. Au fost spectacole de calitate, un excelent prilej de petrecere a timpului liber, iar prezența în număr mare a spectatorilor, peste 6.000, arată că acest proiect este unul oportun, «viu», pe placul iubitorilor de cultură din Arad”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Ediția 2025 a Teatrului de Vară, la final
Cele mai citite știri
1
5
7
Local
Deputatul Geanina Pistru anunță că, printr-un amendament, a atras 3,8 milioane de lei pentru Spitalul Județean Arad.
Local
IMM Arad atrage atenţia că atât creșterea costurilor cât și criza combustibilului afectează economia locală.
UT Arad
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Ştiri sportive
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
2
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!