Modul de receptare a primului scriitor de geniu al culturii noastre, Mihai Eminescu, dovedeşte că am rămas cu aceleaşi vechi complexe. Unul de inferioritate, atunci când împreună cu criticul G. Ibrăileanu decretăm caracterul paradoxal, neprevenit şi inexplicabil al apariţiei poetului într-o literatură neevoluată şi fără orizont şi altul, de superioritate, în mintea detractorilor săi, de la Al. Grama la Al. Macedonski. Acest comportament al nostru, oscilant, s-a manifestat şi în perioada comunistă, în două etape: în obsedantul deceniu, când Eminescu a fost mutilat şi anexat ideologiei marxiste, prin interpretarea „dialectică” a unor poeme precum „Împărat şi proletar”. Apoi în perioada ceauşistă, prin recuperarea „poetului naţional” (eticheta aparţine lui George Călinescu) şi a exaltării festiviste la nivelul propagandei naţionale. În perioada dictaturii clocotea în noi dorinţa de a descoperi un alt Eminescu decât cel pe care ni-l proiectau propagandiştii: un Eminescu „naţionalist”, dar fără poezia Doina, un poet revoltat, dar fără opera gazetarului.

 Filosolful Constantin Noica, în zelul său de a ne sincroniza cu timpurile, dar şi din nevoia de a-l sustrage pe Eminescu unei anumite direcţii oficiale şi a-l reda liberei receptări şi analize, l-a numit, cu o formulă memorabilă „omul deplin al culturii române”. Un poet precum Nichita Stănescu nu putea să nu sesizeze şi să nu amendeze, în stilul său original, teoria mitului compensator :

„Atâta să nu uitaţi:/ că el a fost om viu/ viu/ pipăibil cu mâna,// Atâta să nu uitaţi:/ că el a băut cu gura lui, – / că avea piele/ îmbrăcată în ştofă. // Atât să nu uitaţi, – / că ar fi putut să stea/ la masă cu noi,/ la masa cinei celei de taină” etc.

După revoluţie s-a înregistrat, pe de o parte, o punere firească în matcă (eforturile Ministerului Culturii şi ale TVR, ale oamenilor de cultură, de a-l reda, în întregime, circuitului media, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naştere), dar şi o contestaţie zgomotoasă, juvenilă, cu iz de scandal a unor tineri scriitori.

Astăzi Eminescu este actual pentru mine prin anumite articole de presă, prin prestaţia gazetarului şi a cetăţeanului. Avertismentul „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” rimează, astăzi, cu  ameninţările autoritariste şi  cu efortul puterii de azi de a găsi noi forme de cenzură şi manipulare. 

De asemenea, exaltările romantice ale poetului nu pot scăpa tinerei generaţii. Cu condiţia să-l „viziteze” pe Eminescu, în biblioteci. Să-l citească şi să-l recitească. Chiar şi pe internet.

V.F.