Comisiile de specialitate din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara continuă întâlnirile din județul Arad cu proprietarii terenurilor pe care va trece Drumul Expres Arad-Oradea. Potrivit celor de la DRDP Timișoara, în perioada 25 noiembrie – 12 decembrie, Comisia de verificare a dreptului de proprietate pentru imobilele expropriate în cadrul proiectului Drum Expres Arad-Oradea (Lotul 2, Salonta – Chișineu Criș, în lungime de 39,7 kilometri), imobile situate pe raza comunei Zerind, din județul Arad. „Comisia se va întruni în fiecare zi lucrătoare, începând cu ora 9:00, la sediul Primăriei Zerind, în perioada menționată mai sus. Comisia va emite procesele verbale și hotărârile de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată supuse exproprierii prin HG 1305/2023. Cu această activitate se va finaliza procedura de expropriere pentru imobilele menționate mai sus, iar proprietarii vor putea încasa sumele cuvenite”, au anunțat reprezentanții DRDP Timișoara.
Exproprierile pentru Expres, la borna comunei Zerind
Exproprierile pentru Expres, la borna comunei Zerind
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Un tânăr care abia făcuse majoratul a decis să testeze condusul chiar și sub influența alcoolului. S-a urcat la volan și a condus prin Arad, intrând în coliziune cu o autoutilitară pe strada Ovidiu.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a solicitat ţărilor vecine -Polonia, România, Slovacia şi Ungaria - să permită tranzitul transporturilor de cereale ucrainene prin teritoriul lor din cauza blocajului în Marea Neagră, a declarat premierul ungar Peter Magyar sâmbătă, informează Reuters.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma sâmbătă după-amiază, urmând să se întoarcă la Vatican după o intervenție chirurgicală cauzată de un cancer pulmonar, care a fost efectuată în urmă cu patru zile, informează Reuters și AFP.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat, sâmbătă seară, că două drone aeriene au fost angajate și doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre.
Local
Zeci de arădence au militat, în cadrul unui marș, pentru o lume în care să poată trăi fără frică, cu încredere și libertate.
1
Local
Arădenii cu suflet mare sunt invitați să transforme o seară specială în șansa reală de recuperare a unui copil cu dizabilități.
România
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron.
Mapamond
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!