În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută alături de deputatul Ion Şcheau, noul primar al Comunei Macea, Ciprian Otlăcan, a prezentat priorităţile pe care Primăria le are în perioada următoare. Cele mai multe dintre ele sunt legate de nerealizările de până acum, care au făcut ca Macea să rămână mult „în urmă”, mai ales în ceea ce priveşte satul Sânmartin, unde sunt multe probleme sociale legate de situaţia juridică a caselor şi terenurilor de case lăsate de către nemţii care au plecat, dar şi de faptul că acolo nu există apă curentă, canalizare sau gaz. Între timp, însă, noul edil al comunei Macea vrea să încurajeze și să susțină copiii în a face sport : „Recent am înființat Clubul Sportiv Voința Macea, aflat în subordinea Consiliului Local Macea. Prin acest proiect ne dorim susținerea și încurajarea copiilor și tinerilor în a face sport. Totodată, în cadrul acestui club sportiv, ne dorim înființarea unor grupe de fotbal de copii și juniori”. Cât priveşte tradiţionalul festival de satură şi umor- „Gura satului” , un veritabil „brand” al comunei, primarul spune că anul viitor se vor căuta soluţii pentru reluarea sa.
Fără apă, gaz şi canalizare
Fără apă, gaz şi canalizare
Primarul Comunei Macea are printre priorităţi scoaterea satului Sânmartin din situaţia grea în care se află.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
1
Local
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.
Citiți principiile noastre de moderare aici!