Centrul Cultural Judeţean Arad, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Arad, a rămas fără conducere. Începând cu data de 1 septembrie, fostul director Doru Sinaci şi-a preluat funcţia de manager al Bibliotecii Judeţene, acolo unde a câştigat concursul organizat pentru acest post. După finalizarea respectivului concurs, reprezentanţii CJA anunţau că Centrul Cultural Judeţean va fi condus de un director interimar până la organizarea unui alt concurs pentru această funcţie. Luna august s-a încheiat, Sinaci şi-a preluat fotoliul de director la Biblioteca Judeţeană, dar Centrul Cultural a rămas „descoperit”. Consiliul Judeţean Arad nu a numit încă un director interimar, iar documentele urgente sunt semnate de către contabila şefă a Centrului. Potrivit informaţiilor noastre, CJA va numi în următoarele zile un director interimar, dar nici până acum nu se ştie care este persoana care va ocupa această funcţie. Chiar dacă pe piaţa zvonurilor sunt aruncate mai multe nume, se pare că nu s-a „răsuflat” nicăieri cine va fi noul director al Centrului Cultural Judeţean Arad. Iar numele şi calităţile viitorului şef sunt foarte importante, dacă stăm să ne gândim la faptul că administrează fonduri de milioane de lei în fiecare an. Mai mult decât atât, deja se pune în discuţie pregătirea calendarului cultural pentru anul 2018, aşa că, cel mai probabil, e chestiune de zile până în momentul în care vom afla numele viitorului director.
Fără şef la Centrul Cultural Judeţean
Fără şef la Centrul Cultural Judeţean
După plecarea lui Doru Sinaci în fruntea Bibliotecii Judeţene, Centrul Cultural a rămas fără şef.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!