Evenimentul își propune să ofere copiilor o după-amiază recreativă și educativă, prin intermediul unor activități interactive, menite să stimuleze creativitatea, imaginația și spiritul de echipă. Participarea este gratuită, iar organizatorii vor pune la dispoziția participanților toate materialele necesare desfășurării atelierelor.
În cadrul evenimentului vor avea loc: ·atelier de modelaj din baloane, în cadrul căruia fiecare copil va primi un balon modelat sub forma unei jucării; ·atelier de pictură pe față; ·atelierul „Creativ Art”, dedicat picturii pe forme din lemn, unde copiii vor fi îndrumați pe parcursul întregului proces de creație; ·activități recreative reunite sub genericul „Jocurile copilăriei”, inspirate din jocurile tradiționale care au marcat generații de copii.
De asemenea, pe întreaga durată a evenimentului, cei mici vor avea la dispoziție tobogane gonflabile, într-un spațiu special amenajat pentru joacă și divertisment.
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad invită copiii, părinții și bunicii să participe la această nouă ediție a evenimentului „Farmecul Copilăriei” și să petreacă împreună o după-amiază dedicată bucuriei, creativității și jocului în aer liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!