„Dimineața, la ora 5:02, mergeam cu un amic pe stradă. La un moment dat, când ne-am salutat de despărțire, pe cer a apărut o lumină uriașă. Noaptea s-a transformat în zi dintr-odată. După câteva secunde, lumina a dispărut, iar pe cer au rămas niște urme ca după o explozie, ca o auroră boreală. Am rămas mut de uimire, nu am știut ce să facem nici eu și nici prietenul cu care am fost”, spune bărbatul. Din nefericire, nu am reușit să aflăm informații despre acest fenomen de la niciuna dintre instituțiile statului. Însă, dacă mai există și alți arădeni care au fost martori la acea întâmplare, îi rugăm să ne contacteze la redacția site-ului nostru.
Fenomen straniu pe cerul Aradului
S-a făcut din noapte zi, după care din zi s-a făcut iar noapte. Asta susțin doi tineri din Șagu că s-a întâmplat vineri dimineața, între orele 5:02 și 5:04. Potrivit declarațiilor lui Ralph H., din comuna arădeană, vineri dimineața s-a întâmplat un fenomen straniu, pe care nu l-a mai văzut niciodată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Mapamond
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Mapamond
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.
Mapamond
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!