În cea de-a doua zi, diplomatul Marius Lazurca a fost invitat sa modereze o discuţie între Papahagi, Patapievici şi Voinescu despre situaţia României actuale, cât şi felul în care ar putea evolua ea în ansamblul regional. Adrian Papahagi e de părere că: „România a devenit occident fără să fi fost occident şi cred că aceasta ar trebui să rămână unica noastră voinţă. Defapt, cred că asta e şi proiectul de ţară al Romaniei dacă mă întrebaţi (…), continuarea occidentalizării şi păstrarea ei. (…) Cine e împotriva UE şi NATO e împotriva poporului român şi a interesului naţional, să fi antieuropean în România înseamnă să fi antiromân.”

Horia- Roman Patapievici, despre puriculturalitatea poprului român: „a fi român este a avea cel puţin două culturi, e a avea cultura noastră proprie şi cel puţin încă o cultură occidentală. Românii cultivaţi nu sunt monoculturali aşa cum francezii sunt monoculturali, sau englezii sunt monoculturali prin vocaţia apartenenţei la o mare cultură. Noi avem avantajul unei supleţi sufleteşti care decurge din aceasta aspiraţie a noastră de a avea, nu doar un suflet, ci două suflete.”

Sever Voinescu spune că: „eu cred că atâta vreme cât puterea militara vă continua să însemne ceva în lumea asta, NATO va avea un viitor şi puterea militară va continua să însemne în lumea asta ceva până la sfărşitul lumii. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, eu cred că întrebarea esenţială este dacă îşi pierd sau nu naţiunile puterea propulsoare în istorie.” El a incheiat seara cu conferinţa „Încercarea Brâncuşi- ceva prea dificil pentru România”, o documentare aprofundată despre mareţia lui Brâncuşi şi felul în care este el integrat acum în cultura română, franceză sau mondială: „Brâncuşi a cucerit cultura proprie, cea minora, a ajuns în cultura majoră, a cucerit-o şi pe aceea şi apoi a depăşit-o şi pe ea. Brâncuşi, de asta este singurul geniu universal românesc. Unicitatea lui şi dimensiunea urmei pe care a lăsat-o în lume, transformă defapt discursul nostru despre Brâncuţi, într-un discurs despre noi înşine, în sensul că el e atât de sus, încât pentru Brâncuşi chiar nu contează ce mai spunem noi despre el, dar tocmai pentru că e atât de sus, ceea ce spunem despre el contează enorm pentru noi. (…)

Eşecul acelei campanii (n.r. Brâncuşi e al meu) este după părerea mea un moment de ruşine naţională. (…) Să înţelegem, Brâncuşi nu a fost refuzat de România în 1950, ci în 2016 şi nu a fost refuzat de guvernul comunist, ci de societatea românească. (…) Am fost marcat atât de puternic de acest episod, încât de acum înainte îmi voi evalua mereu poporul după ceea ce numesc criteriul Brâncuşi. România va fi mare cand va putea metaboliza coerent şi firesc un uriaş precum Brâncuşi. Şi o să vă spun care e România pe care o visez şi pe care o doresc peste 100 de ani: este o Românie în stare să stabilească un raport corect, sănătos şi folositor ei cu Brâncuşi şi este o Românie care va cumpăra masiv arta pentru muzeele ei publice, cu sprijinul entuziast al societăţii româneşti. Asta este România pe care eu o doresc peste 100 de ani, eu n-o s-o mai apuc, vă doresc dvs. s-o apucati!”

Ultima zi a festivalului, adică sâmbătă, 21 aprilie, le-a aparţinut lui Mircea Mihăieş şi lui Horia- Roman Patapievici, care au expus în faţa sălii pline a cinematografului Arta, conferinţele „Viitorul nostalgiei”, respectiv „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Festivalul de ştiinţe umaniste a fost organizat de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură şi în parteneriat cu GMMC (Grupul pentru Management Cultural).