Festivalul propune timp de 3 zile, pe ecranul din Cinema Arta, o serie de filme documentare legate de tema ediției, cei 30 de ani care se împlinesc de la Revoluție și dezbateri cu invitați speciali. Evenimentul din orașul nostru reflectă specificul aceluiași festival de la București, dar care durează 10 zile și prezintă documentare ce tratează probleme contemporane din întreagă lume, chestiuni politice, sociale sau drepturile omului.

Seara de vineri a debutat cu un film foarte rar, scurt-metrajul “Jurnalul liber” realizat de un grup de profesioniști din studiourile “Alexandru Sahia”, principalul centru al producției de film documentar din România timp de 4 decenii, începând cu anii ’50 și până la căderea regimului comunist. A două proiecție, “Cealaltă parte a tuturor lucrurilor” de Mila Turajlić a adus pe marele ecran efectele comunismului în Iugoslavia, destrămarea Iugoslaviei și formarea Serbiei, prin prisma propriei familii. Regimul comunist a împărțit forțat apartamentul familiei Turajlić prin închiderea unor uși pentru totdeauna, mutând dincolo de ele niște necunoscuți. Intreaga epocă, cu mai multe rele decât bune, a reconstituit-o prin interviurile pe care le-a realizat cu mama ei, activistă Srbijanka Turajlić, dublate de imagini din arhive publice sau personale.

La 30 de ani de la revoluția documentată în Jurnal și aproape tot atâția ani de la începuturile războaielor iugoslave, invitații serii, Vasile Popovici și Mona Muscă, două personalități marcante de pe scena politică a anilor ‘90, au reflectat asupra tranziției dintre comunism și capitalism, împreună cu spectatorii arădeni, într-o discuție moderată de Lucian Vărşăndan. “Filmul de Sahia e plin de minciună, făcut de aceeași voce care ieri vorbea despre Ceaușescu și îi spunea “geniul Carpaților” și acum, azi, aceeași voce, același discurs naționalist, (…) cu toate minciunile, găunoșenile îngrozitoare… filmul ăsta cică vrea să ne spună adevărul despre noi. Ce să ne spună? Și avem pe de altă parte un film care e cumva și operă de artă și documentar, un film care te emoționează îngrozitor (…) în care toată lumea civică nu se poate să nu se recunoască. (…) Nu e un film despre Serbia, ci despre noi, e un film despre România și despre toți ieșiții și neieșiții din infernul din care ne străduim să ieșim.”, a mărturisit Vasile Popovici.

În opinia lui, activista Srbijanka Turajlić înțelege unde e rădăcina răului, iar alții nu, reculează și revin, aducând societatea din nou de unde a plecat. “Cealaltă parte a tuturor lucrurilor” îi pare a fi despre un rău ce se perpetuează la nesfârșit pe aceleași vechi tipare îngrozitoare. Concluzia lui e că suntem legați unii de alții și că salvarea nu poate să fie decât absolut colectivă. Asta e partea tragică, faptul că întotdeauna e o majoritate care apare și aduce repetitiv trecutul. Asta i-a și determinat pe mulți români să își ia lumea în cap, decât să fie legați de un semen al lor care nu are capacitatea să reflecteze asupra rădăcinii răului. Vasile Popovici a propus chiar și soluția pentru problema ridicată: “trebuie să ne asigurăm că avem o majoritate de cetățeni în România, de oameni informați, angajați în interesul general, care mizează pe niște valori pe care să le împărtășim cu toții. Aici e problema noastră, pentru că nu toată lumea care merge la vot e cetățean. E cetățean cel care are niște valori în are crede și care sunt valori pentru interesul general!”

Ce spune Mona Muscă

“Nu vreau să mai lupt! Vreau să trăiesc într-o țară în care lucrurile să funcționeze normal spre binele meu, al cetățeanului. Nu vreau să mai luptăm cu nimeni, pentru nimic. Vreau să ne înțelegem bine între noi, să ne îngăduim unii pe alții și să funcționeze țara asta în folosul meu, al cetățeanului din România. Asta vreau! Acuma știu ce vreau!”, a punctat cu hotărâre Mona Muscă și a răspuns mai departe unei întrebări ivite chiar în documentarul sârb: e menirea oricărei revoluții să eșueze? “Nu eșuează revoluția, eșuăm noi în marile speranțe pe care ni le facem! Pe de altă parte, orice revoluție și învinge, duce lucrurile un pic mai departe, face pași spre progres”, a punctat Mona Muscă,

OWR a continuat sâmbătă, 7 decembrie cu serii de scurt-metraje, în Sala mică de proiecții a Cinema Arta pe parcursul zilei, în timp ce în Sala mare proiecţiile au început de la ora 17.30 cu „ După tăcere – ceea ce nu e rostit nu există?” („Après le silence – Ce qui n est pas dit n existe pas?”)

Franța, România 2012 | regia Vanina Vignal | 95 min. Poriecția a fost urmată de un interesant dialgo cu regizorul Vanina Vignal. La ora 20.00, a fost vorba de „Piața Universității” (România 1991, regie Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, Sorin Ilieșiu, documentar urmat de o dezbatere cu Adriana Babeți , Indrei Rațiu și Vivi Drăgan Vasile.

Festivalul One Word România, sosit prima dată la Arad, își închide ușile duminică, nu înainte de a proiecta atât în sala mică, cât și în sala mare o serie de documentare zguduitoare. Totul începe în

Sala mică de proiecții a Cinema Arta, de la ora 16.00, cu „Adio, iarnă!” (Winter adé), Germania de Est 1989, documentar în regia Helke Misselwitz, după care spectatorii sunt invitați să se mute în Sala mare de proiecții pentru a urmări de la ora 18.30 „Srbenka”, Croația 2018, în regia lui Nebojsa Slijepcevic, iar de la ora 20.00 „Ivana cea Groaznică” (Avanpremieră),
România, Serbia 2019 , în regia Ivanei Mladenovic. Proiecția finală este urmată de un dialog cu IvanaMladenovic, Ana Szel și Andrei Dinescu.

Intrarea la toate proiecțiile și evenimentele festivalului este liberă.

Organizatori și finanțatori

„One World Romania la Arad” este organizat de Asociația One World Romania si co-finanțat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

GALERIE FOTO