Festivalul va debuta practic sâmbătă seara, la ora 19, cu un simpozion pe teme agricole, urmat de un bal. A doua zi, la ora 10, toată lumea este invitată la slujba de la Biserica Ortodoxă, iar de la ora 13, la Castelul din Macea va fi deschiderea oficială, urmată de vizitarea standurilor, degustarea de produse tradiţionale, jurizarea şi premierea participanţilor.
Festivalul paradaicilor se pregateste la Macea
Macea. La Macea va avea loc, la sfârşitul săptămânii viitoare, cea de a patra ediţie a „Festivalului Părădăicilor”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean şi Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!