aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Festivitati sub teroarea ploii

Festivitati sub teroarea ploii

la 15 September 2014 12:42 Reactualizat la: 15 September 2014 16:14
15 September 2014 12:42 Reactualizat la: 15 September 2014 16:14
Ploaia a dat peste cap deschiderea festivă a noului an în școlile din municipiu și județ.
Scris de Vasile Filip - Ploaia a dat peste cap deschiderea festivă a noului an în școlile din municipiu și județ.

Trimite articolul

X

ARAD. Noul an de învățământ 2014-2015 a început, astăzi, sub teroarea ploii. Stropii mici și deși ce cădeau fără încetare le-au dat mari bătăi de cap părinților și bunicilor care și-au dus copiii la școală. Cei cu mașina au avut de înfruntat un trafic infernal, deși agenții de ciculație se străduiau să fluidizeze circulația, dar și coșmarul găsirii unui loc de parcare (mai ales în zona liceelor din centru). Nici celor care au ales să vină pe jos nu le-a fost mai ușor. Ascunși sub umbrele, că abia se mai vedeau vârfurile buchetelor de flori, cei mici se mișcau anevoie pe străduțele ultra aglomerate. Probleme deosebite au avut și conducerile instituțiilor de învățământ, care s-au văzut nevoite să renunțe la festivitățile fastuoase din curțile școlilor, cu clasele aliniate în careu, în frunte cu diriginții, și loc suficient pentru părinți, bunici și frați. Și, în forța împrejurărilor, s-au văzut nevoiți să recurgă la „planul B” și să facă deschiderea noului an în cele mai mari spații (acoperite) de care au dispus.

În sala de sport

Printre cei mai fericiți au fost cei de la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, care dispune de o modernă sală de sport. Aici s-au adunat elevii de ciclu primar, gimnazial și liceal (în școală sunt cuprinși, în acest an, 1.357 elevi, din care 124 boboci de clasa 0 și 124 boboci de liceu – clasa a IX-a). „Colegiul nostru este foarte solicitat – ne-a mărturisit prof. Sorin Haiduc, directorul liceului. Din această cauză, am fost nevoiți să cerem aprobare pentru încă o clasă 0. Începem noul an cu convingerea că vom avea rezultate măcar ca anul trecut, când (așa cum ați consemnat și d-voastră) am avut un premiu național la olimpiada de matematică. Avem, totuși, o mică problemă. În școală se fac reparații la instalația de încălzire și două luni, cât durează acestea, vom avea și cursuri după-masă”.

La festivitatea de deschidere, alături de conducerea liceului, s-au aflat ing. Gheorghe Falcă – primarul orașului, prof. Claudius Mladin – inspector șef al I.Ș.J. Arad, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „V. Goldiș”, prof. univ. dr. Florentina Munteanu, prorector la Universitatea „Aurel Vlaicu”, care au transmis urări de succes atât elevilor cât și dascălilor școlii.

Și ca un „semn” că „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” este foarte apreciată, aici l-am întâlnit și pe poetul Vasile Dan, președintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, care a venit cu nepoata „în clasa 0”.

Pe holul Colegiului

Cei peste 500 de elevi (din care 108 boboci: liceu – 49 + şcoala profesională – învăţământ de 3 ani – 59) de la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” au participat la festivitatea de deschidere pe holul școlii.

Lor le-au fost adresate mesaje pentru „noul început” de către invitați: prof. univ. dr. ing. Doina Motoiu, de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, insp. Diana Popescu, de la I.Ș.J. Arad, insp. pr. Răzvan Meszar, de la Inspectoratul Județean de Poliție, Marilena Cosma, președintele Consiliului reprezentativ al părinților.

În discursul său, prof. ing. Michaela Borza, directorul liceului, s-a adresat tuturor elevilor: „Este necesar, dragii mei, să înţelegeţi că trebuie să învăţaţi nu atât pentru şcoală, cât mai ales pentru viaţă, noi profesorii vă stăm alături, călăuze şi prieteni mai mari la care puteţi apela atunci când este nevoie.

Noi dorim să vă sădim în suflet încrederea şi respectul pentru valorile umane, binele şi adevărul, speranţa, încrederea, responsabilitatea” .

Dar a avut un mesaj special și pentru elevii claselor a IX-a: „Aţi păşit într-o şcoală cu o veche tradiţie în învăţământul profesional şi tehnic din Arad, înfiinţată în anul 1892 sub denumirea de Şcoala de Arte şi Meserii, cu o bază materială de excepţie, înzestrată cu tot ce este necesar desfăşurării unui învăţământ modern de calitate, adăugând la aceasta şi un corp profesoral bine pregătit, animat de dragostea pentru profesie şi copii”.

În sala festivă

Din cei peste 1.000 de elevi, care învață la Colegiul Național „Moise Nicoară”, au fost invitați în sala festivă doar bobocii (90 – de clasa a V-a și 169 de clasa a IX-a). Alături de conducerea prestigiosului liceu – prof. Major Csaba, director și Maria Haș, director adjunct – s-au aflat (și s-au adresat elevilor): prof. Claudiu Mladin, inspector școlar general la I.Ș.J., Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad (de această dată și în calitate de „părinte de boboc de clasa a IX-a”), prof. univ. dr. Sorin Nădăban, decanul al Facultății de Științe Exacte din cadrul UAV, prof. univ. dr. Liana Moș, decanul Facultății de Medicină din cadrul UVVG, reprezentanți ai poliției și jandarmeriei.

Pentru că sala s-a dovedit neîncăpătoare (la festivitate dorind, evident, să asiste și părinți, și bunici și frați), am reușit să stăm de vorbă, în hol, cu câțiva boboci pe care i-am întrebat de ce au ales „Moise Nicoară”. Iată câteva răspunsuri de la clasa a V-a: „Am ales «Moise Nicoară” pentru că am mulți prieteni în școala și pentru că am posibilitatea de a mă pregăti cu cei mai buni profesori pentru școli în străinătate!” (Cuzman Radu);

„…pentru că știam că aici voi putea învața bine și voi avea condiții foarte bune de educare având în vedere că «M. Nicoară” e cea mai bună școala din Arad” (Cionca-Arghir Paul);

„…deoarce în această școală se lucrează foarte mult și la un nivel ridicat, a fost alegerea mea să devin om important în viață” (Circa-Chirila Anya);

„…pentru că vreau să devin o persoană educată și respectată și vreau să mă implic în activități și să învăț foarte bine” (Toderici Mihai).

Și de la cei de a IX-a: „Consider că «Moise Nicoară» este cel mai bun liceu din județul Arad și, bineînțeles printre cele mai bune din țară. Acest liceu poate descoperi talente, în orice elev, talente pe care apoi le modelează. Am așteptări mari de la această școală și sper că mă va ajuta să-mi creez baza carierei mele, o bază puternică și solidă. Am avut parte de o primire extrem de calduroasă atât din partea cadrelor didactice cât și din partea celorlalți colegi din școală. Totul este foarte bine organizat iar atmosfera generală îți dă o stare sufletească de împlinire (Stanc Damaris);

„…pentru că sunt convinsă că acest liceu de prestigiu mă va ajuta și îndruma în viață pentru a avea o carieră cât mai de succes. Prima impresie a fost una extraordinară. Amenajarea sălilor de clasă și a laboratoarelor este una de nivel înalt” (Roșu Denisa Rebeca);

„…pentru că aș dori să ies un om de valoare în societate. Chiar dacă am petrecut în aceasta școală doar câteva momente, am observat punctualitatea, prezentă în primul rând și de asemenea respectul care este foarte important în societate” (Beuka Bianka);

„…pentru că acest liceu îmi oferă nenumărate posibilități și îmi deschide uși pentru viitor. Mă astept ca trecând prin acest liceu să mă formez ca persoană, să fiu capabilă să mă descurc singură în viață. Când am intrat prima dată în acest liceu am fost copleșită de un sentiment de supremație, realizând valoarea oamenilor prezenți în această școală” (Sisu Anca)

„…pentru că este cea mai bună școală din Arad. De mic mi-am dorit să învăț aici” (Polyanki Norbert);

„…mi-a plăcut din clasa a V-a; aici chiar se învață” Popescu Andrei);

„…pentru că învățând aici voi avea toate șansele de a mă realiza în viață” (Lupu David).

Trimite articolul

X
Taguri:
an ,
Arad ,
deschidere ,
festivitate ,
ploaie ,
scolar
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Uniunea Europeană desemnează Gardienii Revoluției din Iran drept organizație teroristă
    2
    POLITIC. Mai puțin praf în Arad, provenit din șantierele de construcții
    3
    Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
    4
    La un pas de tragedie: Prinsă între ușile tramvaiului
    5
    Guterres avertizează statele membre cu privire la un „colaps financiar iminent” al ONU
    6
    WhatsApp lansează modul „Lockdown”: protecția extremă pentru utilizatorii vizați de hackeri. Cum se activează
    7
    Cutremur de magnitudinea 3,2, produs vineri seara în județul Vrancea
    8
    POLITIC. Geanina Pistru, de partea lui Bolojan
    9
    Biserica, instituția în care românii au cea mai mare încredere
    10
    Rezultatele extragerilor Loto

    România

    VIDEO
    Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
    România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”. 2

    Ştiri sportive

    România ratează o nouă calificare la Cupa Mondială după ce a fost învinsă de Turcia cu 1-0
    Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026. 2

    România

    Ministerul Finanțelor: Deficit bugetar de 0,7% din PIB după două luni, la jumătate față de ianuarie-februarie 2025
    Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.

    Mapamond

    Premierul slovac Robert Fico vine în România
    Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

    România

    VIDEO
    Nicușor Dan: În orizontul imediat nu se pune problema de raționalizare a carburanților
    Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților. 3

    România

    Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie
    Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS). 1

    Mapamond

    Washingtonul nu a informat aliații NATO că urma să atace Iranul de teama unor scurgeri de informații, susține Rutte
    Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:

    Mapamond

    Media: Iranul a transmis un răspuns la planul propus de Statele Unite
    Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.