Sătenii plecaţi peste hotare sau care s-au mutat din Slatina de Mureş în alte locuri din ţară se vor întoarce acasă cu această ocazie, dar un moment foarte important al sărbătorii va fi sfinţirea noii biserici din localitate. La această întâlnire va participa şi ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Potrivit organizatorilor, programul evenimentului va fi următorul: la ora 8:00 va fi oficiată Utrenia, iar la ora 9:00 va fi întâmpinat ÎPS Timotei Seviciu. La 9:15 va începe slujba de târnosire a noii biserici din Slatina de Mureş, urmând ca la 10:30 să înceapă Sfânta Liturghie. La ora 13:00 va avea loc şi sfinţirea casei parohiale, iar de la ora 19:00 toţi cei prezenţi vor putea participa la un spectacol de muzică populară susţinut de formaţia condusă de maestrul Adrian Brâncoveanu, care va fi însoţit de solista Margareta Drăgan. „Ne bucurăm că vom asista la sfinţirea noii biserici din Slatina de Mureş şi, cu această ocazie, îi invităm pe toţi cei care doresc să participe la acest eveniment”, a spus Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava
Fiii satului se întâlnesc la Slatina de Mureş
Fiii satului se întâlnesc la Slatina de Mureş
Întâlnire de suflet în satul Slatina de Mureş, comuna Bârzava. Parohia Ortodoxă Română Baia – filiala Slatina de Mureş, în colaborare cu Primăria Bârzava, organizează duminică, 2 septembrie, „Întâlnirea fiilor satului Slatina de Mureş”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!