Arad. Ce muzică se cântă în aceste zile la Filarmonică? O muzică de război. Cu prea multe tobe, ca să se facă auzită până departe. În absenţa managerului instituţiei de cultură, plecat în deplasare, liderii de sindicat din Filarmonica de Stat Arad, însoţiţi de o duzină de angajaţi, au decis să facă publice problemele cu care se confruntă de o vreme încoace. Iar faptul se întâmplă pe când credeai că la Filarmonică toţi cântă pe aceeaşi voce. Nu e însă aşa. Din informaţiile pe care le-au făcut publice liderii de sindicat în cadrul conferinţei de presă de marţi, la Filamonică nu se mai cântă decât simfonia unei degradări profesionale, dirijată, în viziunea acuzatorilor, de managerul Alin Văcean.
Despre ce dezacorduri au vorbit sindicaliştii? Pe primul loc se află o măsură care a umplut, se pare, paharul nemulţumirii tacite şi a transformat-o într-una publică: măsura prin care angajaţii instituţiei sunt puşi să studieze individual în… grup în diferite săli, care nu au nimic de a face cu condiţiile cerute unei astfel de activităţi. Printre săli se numără chiar şi un hol de trecere – în care nu poate intra instrumentul căruia i-a fost desemnat acest loc de studiu (harpa)! – şi o bibliotecă.
Prezentată doar aşa, situaţia nu pare extrem de gravă, dar cei din corul Filarmonicii au ţinut să spună că se va ajunge la îmbolnăviri din cauza „zgomotului exagerat”. Iar boala nu ar mai trebui să-şi facă de cap printre artiştii instituţiei în condiţiile în care, tot potrivit informaţiilor primite de la cei nemulţumiţi, 27 de angajaţi au deja traume din cauza zgomotului. „Îi voi da în judecată dacă mai ajung încă o dată în spital din acest motiv”, a rezumat indignarea celor prezenţi o angajată a corului.
La judecată se va ajunge şi cu măsura studiului individual la comun, ne-au asigurat liderii de sindicat Mihai Dogariu şi Tiberiu Varyasi. Aceştia susţin că au încercat calea amiabilă, că s-au adresat Primăriei Arad pe acest subiect, dar că nu au primit niciun răspuns nici de la instituţia la care sunt angajaţi, nici de la autorităţi, aşa că se vor vedea nevoiţi să atace măsura în instanţa de contencios administrativ, în speranţa anulării ei.
Alte câteva poveşti
Au mai fost spuse marţi şi alte poveşti. Un pasaj spre scenă e sala de repetiţii pentru percuţie, camera de oaspeţi e folosită şi ea la studiu, când nu e cazat nimeni aici, iar angajaţii sunt puşi să repete cu lumina stinsă, pentru a nu consuma prea mult curent electric. Dacă nu fac acest lucru, sunt sacţionaţi disciplinar (pentru că au studiat pe scenă cu lumina aprinsă) şi, chiar dacă câştigă în instanţă când fac contestaţii pe sancţiunile primite, frica îi ţine la respect cu tot cu ameninţări, spun sindicaliştii. Mai nou, spun tot ei, sunt trataţi şi fără cafea, căci aparatul care livra băutura cu pricina nu doar lor, ci şi melomanilor veniţi la concert şi angajaţilor Muzelului, a dispărut de tot. Aceasta este pe scurt povestea supusă marţi în conferinţă de sindicaliştii de la Filarmonică.
De rea voinţă nu este acuzat doar directorul Filarmonicii, ci şi Consiliul Local Municipal şi Primăria, care nu au găsit niciodată bani pentru a menţine sau creşte numărul angajaţilor instituţiei de cultură, dar acum au găsit sume importante pentru a înfiinţa un… centru cultural municipal. Şi bani pentru o asociaţie menită să lupte pentru titlul de capitală culturală europeană şi sume importante pentru strategii culturale. „Cu cine vor implementa aceste strategii dacă nu se ţine cont de cei care realizează efectiv actul de cultură?”, s-au întrebat pe bună dreptate revoltaţii de la Filarmonică.
„Cum supravieţuim?”
O instituţie care, spun angajaţii prezenţi la conferinţă, este lăsată să moară singură, pe căi naturale (sindicaliştii spun că angajaţii de aici ies rând pe rând la pensie, sau se mută la alte instituţii de cultură de prin ţară, aşa cum se va întâmpla şi în octombrie). S-a mai spus că se vrea ca semiinstituţii de cultură să ia locul tradiţionalei Filarmonici, acestea susţinând evenimente prin judeţ şi la teatrul de vară.
S-a vorbit şi de un amatorism ucigător, care va lua, încet, încet, locul profesionalismului chiar şi aici, de suprasolicitarea fizică şi psihică la care sunt supuşi angajaţii, de bolile profesionale la care sunt tot mai expuşi, de măsurile luate în ultimul timp de conducerea Filarmonicii, menite „doar să tracaseze oamenii”, de faptul că pentru angajaţii instituţiei nu sunt bani, în timp ce pentru colaboratori se găsesc mereu…
„Problema noastră cea mai arzătoare este cum muncim? Cum supravieţuim? Orice manager pus în fruntea unei instituţii, mai ales a uneia de cultură, trebuie să înţeleagă că nu este stăpân pe o plantaţie, că nu are o moşie. Ştiţi care este întrebarea pe care i-aş pune-o domnului manager? Pe cine reprezintă? Că pe noi, sigur nu. Ce se vrea cu noi? Autodesfiinţarea? Cu cine ne luptăm, de fapt, noi? Cui servim noi dacă nu publicului şi muzicii?”, s-a întrebat aproape retoric Mihai Dogariu.
Cum le va răspunde managerul Alin Văcean, vom vedea în curând.
Război şi pe contractul colectiv
Că nu e linişte dar nici muzica nu curge lin la Filarmonică o dovedeşte şi faptul că negocierea contractului colectiv de muncă s-a împotmolit. Sindicaliştii au propus o schemă, tăiată la sânge de conducere, care, spun nemulţumiţii, a (re)venit cu propuneri absurde. Negocierile au fost oprite, ca atare, de sindicat. Ce va urma? Greu de spus. Poate doar de amintit că, şi în trecut, Filarmonica a cântat fără acest contract, parcă imposibil de negociat între părţile beligerante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!