În deschiderea vernisajului a luat cuvântul muzeograful Corina Dubeştean Ianota, care a spus: “Ce poate fi mai frumos decât florile? Şi pentru că toată lumea aşteaptă explozia de culori a primăverii, noi vă oferim altfel de flori, cele izvorâte din talentul şi imaginaţia unor oameni pasionaţi de culoare, care mi-au dezvăluit în premieră intenţia lor de a pune bazele unui cenaclu de arte plastice la Lipova. Vă vom încânta apoi cu un buchet de flori ale cugetului, versuri pline de emoţie, dedicate femeii şi renaşterii naturii”.
Lucrările expuse aparţin unor pictori locali, unii cunoscuţi, alţii aflaţi la primele emoţii artistice: Lenuţa Buha, Vasile Varga, Partenie Crişan, Mariana Ştefănescu , Maria Drăgan , Monica Crişan. Lor li s-au alăturat cu lucrări tinerele talente ale profesoarei Camelia Iordache de la Clubul Copiilor Lipova: Sarah Iancu, Diana Alexe, Lorena Zaha, Alexandra Bursuc, Beatrix Hallai, Larisa Paşcalău.
Al doilea moment anunţat al evenimentului a fost recitalul de poezie oferit de o parte din membrii cenaclului “Muza” din Lipova. Au citit – din creaţiile proprii şi din ale colegilor – Zenovia Lascu Broncz, Lenuţa Buha, Liliana Lupu şi Alin Păcurar, cu promisiunea de a organiza cât de curând un amplu spectacol de poezie lipovană, ocazionat de lansarea unei cărţi şi a unui nou număr al revistei “Muza”.
Primii vizitatori au fost elevii celor două licee lipovane, care şi-au felicitat colegii pentru reuşitele lor artistice şi n-au scăpat prilejul de a se fotografia alături de ei şi de lucrările lor artistice.
“Artistul este un om special, care trebuie apreciat aşa cum este el, cu bune şi cu rele, mai mult prin reuşite şi mai puţin prin nereuşite. Artistul e ca un izvor, care curge neoprit, oferindu-se tuturor, indiferent dacă cineva se opreşte sau nu să-i soarbă apa în căuşul palmei. Să dăm ocazia acestor artişti să ne bucure cu roadele creaţiei lor sincere şi să-i încurajăm în efortul lor” reţinem din cuvântul prof. Marius Iercoşan de la Liceul “Atanasie Marienescu” Lipova.
“Mă bucur că printre protagoniştii acestei sărbători a picturii şi poeziei sunt şi elevi de la liceul nostru. Sper ca pe viitor şi alţi copii talentaţi să le urmeze exemplul” aflăm de la prof. Eugen Dincă de la Liceul “Sever Bocu”.
La rândul său, sculptorul Dumitru Şerban, preşedintele filialei arădene a Uniunii Artiştilor Plastici, a adăugat: “Felicit pe toţi cei care şi-au arătat preaplinul talentului şi simţirii lor artistice, pictori şi poeţi deopotrivă, în această zi de suflet, 8 martie-Ziua Femeii. Ideea unui cenaclu de arte plastic la Lipova este una remarcabilă şi vă doresc succes în împlinirea acestui frumos demers artistic”.
Flori şi versuri pentru eternul feminin
Flori şi versuri pentru eternul feminin
Cu ocazia zilei de 8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii - Muzeul oraşului Lipova a organizat o frumoasă manifestare cultural-artistică, în cadrul căreia a fost vernisată expoziţia de pictură şi tehnică mixtă intitulată sugestiv “Flori”, care poate fi vizitată până la finele lunii aprilie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
România
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
1
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
2
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!