„Am fost încă din start partizanul acestei măsuri şi m-am exprimat public în acest sens, pe mediile de socializare pentru că ştiu cât de greoaie este procedura aflată în vigoare care obligă orice primărie, oricât de mică, să recurgă la sistemul electronic de achiziţie pentru cheltuieli banale, precum un bec sau un simplu consumabil de imprimantă. Teribil de incomod, mult prea centralizat, ca să nu mai vorbim despre faptul că procedura în sine răpea timp în mod inutil şi nu era câtuşi de puţin eficientă pentru asigurarea continuităţii şi normalităţii de funcţionare a instituţiilor publice. Mai ales în mediul rural, ca să vă schiţez o imagine mai aproape de realitate. Mă bucur de asemenea că Guvernul are în vedere şi simplificarea procedurilor pentru obținerea avizelor din partea Unității pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice (UCVAP). Cunosc din experienţa faptul că mulți dintre primari, la o procedură de achiziție publică așteptau săptămâni întregi sau poate chiar luni prezența acestor observatori. Nu înseamnă că nu vor mai exista aceste verificări, doar că nu vor mai fi prezenți edilii locali la orice etapă intermediară a procesului. Executivul a înţeles toate aceste lucruri şi a acţionat în beneficiul comunităţilor locale”, afirmă Florin Tripa.
Florin Tripa: „Guvernul a înţeles necesitatea simplificării procedeului de achiziţie publică pentru instituţii”
Florin Tripa: „Guvernul a înţeles necesitatea simplificării procedeului de achiziţie publică pentru instituţii”
Deputatul PSD Florin Tripa salută iniţiativa Guvernului de modificarea a legii privind achizițiile publice, astfel încât cheltuielile de întreținere curentă a instituțiilor publice să poată fi realizate fără licitație prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Astfel, achizițiile publice a căror valoare este mai mică de 13.000 de lei nu vor mai fi obligatorii a fi realizate prin SEAP.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE.
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 06-09-2026 sunt următoarele:
Local
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
ARADON Sport local
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Local
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!