Potrivit comunicatului de presă „Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 330.329,14 Lei (aprox. 76.622,37 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către D.F.AD., fost funcționar public cu statut special (agent șef de poliție) în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a vehiculelor al județului Arad, în perioada exercitării funcției publice. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către D.F.A.”. Conform ANI, fostul funcționar public cu statut special a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Între timp, fostul angajat al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a vehiculelor al județului Arad a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Fost funcționar public de la „Serviciul de Permise” Arad, avere nejustificată de peste 76.000 de euro
Fost funcționar public de la „Serviciul de Permise” Arad, avere nejustificată de peste 76.000 de euro
Reactualizat la:
Agenția Națională de Integritate a remis vineri, 8 decembrie, un comunicat de presă în care precizează faptul că a constatat „existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 330.329,14 Lei (aprox. 76.622,37 Euro)”, între averea dobândită și veniturile realizate de un fost funcționar public cu statut special în cadrul Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor al județului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!