ARAD. Activitatea din spitalele publice din județul Arad a fost întreruptă luni, între orele 9:00 și 11:00, în cadrul unei greve de avertisment organizate la nivel național de Federația SANITAS. La Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au fost asigurate doar urgențele, în timp ce angajații au protestat față de proiectul noii legi a salarizării, despre care spun că le va reduce veniturile și va accentua lipsa de personal din sistem. Peste 75% dintre membrii Sindicatului Sanitas Arad, care numără aproximativ 2.000 de persoane, au aderat la protest. Ei avertizează că, în lipsa unor modificări ale proiectului și a reluării dialogului cu Guvernul, din 28 iulie ar putea începe o grevă generală pe termen nelimitat.
Gărzi „gratuite” în timpul săptămânii
Una dintre cele mai contestate prevederi ale proiectului vizează plata gărzilor. Potrivit medicilor, sporurile pentru orele de gardă efectuate în timpul săptămânii ar urma să fie eliminate, iar cele din weekend și de sărbători legale reduse drastic.
„Ne-am adunat astăzi să protestăm împotriva măsurilor cuprinse în proiectul noii legi a salarizării. Considerăm că acestea nu doar că nu îmbunătățesc condițiile de muncă, ci vor crea disfuncționalități în actul medical, iar cel care va avea de suferit va fi pacientul. După 24 de ore de muncă continuă vei fi plătit la fel ca în timpul programului normal. În weekend și de sărbători legale se vorbește despre un spor de doar 10-20%, ceea ce este extrem de puțin. Nicăieri într-un sistem medical modern timpul suplimentar nu este remunerat la fel ca timpul normal de lucru”, a declarat medicul primar chirurg Dan Goldiș, proaspăt ieșit din tura de 24 de ore.
Întrebat care este cea mai mare problemă a sistemului sanitar, Dan Goldiș indică lipsa personalului:
„Din cauza deficitului de personal apare suprasolicitarea. Iar această lipsă este strâns legată de condițiile de muncă și de salarizare”, spune medicul.
Potrivit acestuia, un medic specialist aflat la început de carieră ajunge, după efectuarea a cinci gărzi, la un venit considerat insuficient în raport cu volumul și responsabilitatea muncii.
Personalul TESA reclamă discriminarea
Nemulțumiri există și în rândul personalului tehnic, economic și administrativ (TESA):
„Suntem afectați încă din toamna trecută, când măsurile de austeritate au redus semnificativ veniturile. Acum considerăm că noua lege nu doar că ne discriminează, ci ne și jignește. Personalul TESA susține actul medical și are un rol important în funcționarea spitalelor”, a declarat Florin Fâșie, din cadrul Serviciului Achiziții din cadrul SCJU.
Acesta estimează că veniturile acestei categorii profesionale ar putea scădea cu până la 30%, peste diminuările deja suportate în ultimul an.
Radiologia pierde sporurile pentru condiții speciale
Printre cele mai afectate categorii se numără și personalul din Radiologie, unde angajații lucrează în condiții speciale, cu expunere la radiații. Angela Dima, asistentă-șefă a secției de Radiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență afirmă că sporul pentru condiții deosebite ar urma să fie redus de la 20% la 5%:
„Ni se pare nedrept. Lucrăm în condiții speciale, avem autorizații care justifică acest spor, iar personalul este tot mai greu de găsit. Chiar și acum avem un deficit de 10-12 posturi, iar odată cu dezvoltarea secției și introducerea unor noi echipamente, precum PET-CT și SPECT-CT, vom avea nevoie de și mai mulți specialiști”, spune aceasta.
Potrivit asistentei-șefe, spitalele întâmpină deja dificultăți în recrutarea personalului calificat, mulți alegând mediul privat, unde remunerația este mai atractivă.
Sătui să fie batjocoriți
Președintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat că greva de avertisment organizată luni reprezintă doar primul pas al acțiunilor de protest, în condițiile în care angajații din sănătate consideră că proiectul noii legi a salarizării a fost elaborat fără o consultare reală cu sindicatele.
„Începând cu ora 9.00 am declanșat greva de avertisment cu întreruperea activității în toate spitalele din județul Arad, atât în cele de urgență, cât și în spitalele de boli cronice. Peste 75% dintre membrii Sindicatului Sanitas Arad au aderat la această grevă de avertisment. Oamenii sunt sătui să fie batjocoriți și jigniți prin modul în care sunt tratați. După ani în care sistemul de sănătate s-a confruntat cu lipsă de personal și cu suprasolicitare, ni se propune o lege a salarizării care, în loc să rezolve problemele, reduce veniturile și descurajează oamenii să rămână în sistem. Dacă acest proiect și lipsa dialogului social nu vor fi remediate, colegii noștri sunt hotărâți să intre în grevă generală începând cu 28 iulie. Până atunci și pe durata protestelor vom continua să asigurăm toate urgențele, pentru că pacienții nu trebuie să sufere din cauza deciziilor luate de guvernanți”, a declarat Șandru.
UPU continuă activitatea
La Unitatea de Primiri Urgențe, activitatea s-a desfășurat normal pe toată durata protestului:
„Suntem aici pentru cetățeni și asigurăm în continuare urgențele medicale. Totuși, și noi vom fi afectați de diminuarea veniturilor, estimată la aproximativ 20%. În același timp, proiectul nu rezolvă principala problemă a sistemului: lipsa de personal. În prezent, un angajat ajunge să muncească și pentru încă două sau trei persoane”, a declarat asistentul medical – șef de tură Alexandru Bogdan Drăgan.
Guvernul a închis dialogul social
La nivel național, Federația SANITAS susține că protestele sunt generate de lipsa negocierilor privind noua lege a salarizării. Organizația solicită o lege negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile salariale, să protejeze veniturile angajaților și să creeze condiții pentru menținerea personalului în sistemul public de sănătate.
Într-un comunicat, președintele Federației SANITAS, Iulian Pope, a acuzat Guvernul că a elaborat proiectul fără o negociere reală cu reprezentanții salariaților.
FOTO: V.O.
Trimite articolul
XDa, ne am saturat sa fim “batjocoriti “cu salarii de 25000 lei un medic și 12000 lei o asistenta vrem mai mulți ,mult mai mult.
-
Exact.VAT-manii aradeni castiga de 4 ori mai putin si inca rezista!nu crapa in cabina celor vechi fara aer!voi,va plangeti ca aveti aer conditionat?RUSINE sa va fie!
-
V-a dat bruxelul și șoroșimea de v-a ruuuuupt amarasteeeeeenilooor in halate albe !!! 🤣😂
-
Singura soluție grevă generală să plece uzurpatorii!!
-
-
-
Un medic stagiar e plătit 4000 de lei net mai puțin de 30% din salariul unei femei de serviciu în Germania …. Restul sunt povești ale useristilor care jefuiesc pentru soroșii brucsel iști 🤮🤮
-
Ce își bate joc ursula și de cei care lucrează în sănătate, vai de ei bieții români ..! 😭
-
Ce mila mi-e de voi, aurolacii care traiti la limita subzistentei LOL. De ce nu mergeti in Rusia, unde-i trai pe vatrai, ce sa cautati voi in occidentul decadent?
-
-
Atâta e .. sunt rezident și am puțin peste 4 ( PATRU ) 000 lei salariu. Ne împing să plecăm din țară.
-
-
Astea sunt minciuni a la paul sorosistul de 2 bani găuriți pe postare; o asistentă e în general renumerată între trei mii și trei mii cinci sute lunar și nu mai are sâmbete și duminici plus își vede familia doar când o mai lasă munca …..
-
Batjocoriți sunt toți românii de “guvernele” plantate de soros la jaf în țara românească 🙁
-
Le da uie brucselimea la toți de-I înconvoaie ! Cerșetori vă face medicalilor ..: 🙂
-
Numai ”creer” nu poate da Brucselu aurolacilor sugeraniști.
-
-
-
Bah hastag fără școală nici asistentele cu vechime nu iau 4000 net …. Da ce să ceri de la prăjiți care postează pe jointuri 🤣🤮
-
Ca vrem ca nu vrem toti se îmbolnăvesc pina la urma, asistenta medicala și sociala costă asta este diferența față de cei care trăiesc în junglă. Si daca statul isi bate joc de cei care muncesc în aceste domenii vom ajunge să trăim ca în junglă.
-
Nu mai plângeți sclavilor, de 35 de ani numai asa faceți dupa ce ca ii votați pe aceeași. Hai la munca cu voi nu la intins mâna
haideti in privat… e mai bine aici… nu va batjocoreste nimeni… haideti numa, nu stati in soare ca va bate in cap degeaba
Dar ați votat Nicușor la Unison!!!
Cand ati votat cu ‘telectualul mucișor de bruxel nu v-ați batjocorit singuri cumva?
-
Știi tu cum a votat fiecare? Le dai salariul în funcție de cum votează? Cei care au votat cu Piticul Diliu Buratino aka Călinge le dublezi salariul!
-
Moldovene ia-ți tomberonul’ și lasă-ne 🙂
-
-
Daca iesea CG sau Simion si taia toate sporurile + dadea afara 1 milion de bugetari (cum se laudau in campanie) crezi ca era mai bine?
Voi atat de spalati pe creier sunteti ca nu realizati ca si daca s-ar relua alegerile, tot pe Nicusor l-ar vota lumea daca ar ajunge in turul 2 alaturinde CG sau Simion. Lumea nu l-a votat de bun de e, a votat impotriva celui care era mult mai rau…
Diferenta dintre cei cu minte si cei fara, e ca cei cu minte nu se indragostesc de un candidat si accepta orice. Noi putem sa ii atragem atentia lui Nicusor cand face sau zice ceva gresit, voi va pupati un fund guru indiferent de ce baliverne zice sau face.
Nu vă convine? Atat poate țara in acest moment.Lasati ca aveți salarii nesimțite peste 10 mii in mâna. Demisia si in privat on zona industriala. Va așteaptă cu brațele deschise. Si asa lucrati in clinici private. La stat mergeți sa pescuiți clienti
-
Cam urla invidia in matale că un medic câștigă mai mult decât un nimeni în drum , categorie in care cu mândrie te incadrezi.
La lucru cu voi ,nu la spaga si asa nu face-ti nimica Milogiilor ,La lucru pe banda nesimțiților
Ne-ati vandut si v-ati vandut in pandemie. Ati crezut ca veti fi stapani peste vietile noastre, ca instaurati dictatura medicala. ca veti fi preotii noii ordini mondiale in robe albe.
Ei bine, vine ceasul judecatii voastre. Inca nu a venit dar vine.
Acum va plangeti desi aveti niste salarii uriase, veti vedea ce va va face guvernul.
-
Nino nino
Acești medici nu pricep că România are o datorie externă de peste 230 miliarde €, care nu va putea fi plătită în următorii ani decât cu restructurari masive de angajați și tăieri de salarii la bugetari. Practic, guvernul României se împrumută lunar cu miliarde € să plătească salariile acestor bugetari inconștienți !!!
-
Tu ești suferind da’ nu-ți dai seama, du-te și treatază-te ca nu-ntelegi nimic chiar dacă prestezi pe mărunțiș pentru slugile lui soros 🙁
-
Uiți cu desăvârșire că datoria externă a României pe care o invoci nu e făcută de medici și asistente, verifică sa vezi din 2020 până în prezent cine au fost priministri României, și ce culori politice au avut.Insa citesc cu mâhnire comentariile și vad cât de divizați suntem ca și societate.Ai văzut sa fie condamnat cineva pentru tunul dozelor de vaccin,oare aceste tunuri de cine au fost date,nu de medici,de cei mai mari,,anticoruptii” care strigau că nu doresc penali în funcții publice.
Dictatura lui soros și a slugilor lui necalificate a adus doar sărăcie cum n-a mai fost în cei 35 de ani degeaba din ‘89 încoace și bătaie de joc asupra oamenilor.
Vai de ea țară și de bieții români! Bătaia de joc a alogenilor comuniști sorosisti au ajuns.
-
Dacii liberi ce au făcut?
Maxim de ipocrizie, si personalul SMURD? aia pot sa lucreze?! Aaa aia sunt si sub juramant militar si sub a lui Hipocrate. Vorba celorlalti, mergeti la privat. Economia unei tari nu este bazata pe ‘bugetari’. Daca ar exista o lege, de ieri mi-as retine cota din salar pe CAS sa ma tratez in privat. Serviciile trebuie platite dar trebuie un echilibru.
-
La privat mergi pe banii tăi, în orice țară civilizată; nu pe ai cetățeanului ca în România ca așa au hotărât bruxelezii să umple buzunarele multinaționalelor din ‘sănătate’, care numai la noi funcționează ….
Cat mai suportați băi rumunurilor ?!?
Din păcate un sistem dezaxat din toate punctele de vedere. Punctul.1 orice angajat contribuie cu 25% excepție personal stat care nu e personal productiv. 2. Salarii mici ,lipsa sporuri la nivelele salarizare 2026, lipsa posibilitatea pensionare anticipata ca milițieni ca doar ei salvează vieți cadrelemedicale le cruma, lipsa sistem medical performant,lipsa spitale decente deoarece sunt subordonate consilii locale, lipsa aparatura, lipsa personal, lipsa investii in spitale noi moderne, lipsa cam tot . O rușine ca se plătește atâta pentru un sistem extrem de.gaunos
Daca vreti salarii mai mari, cum ramane cu spaga? Pacienti ce sa zica atunci cand nu sunt bagati in seama, cand stati cu mana intinsa ca sa primiti plicul?? Cine raspunde penrtu morti din pandemie ?? Cand o sa fim si noi ajutati asa cum ajuta un pompier care merge la un incediu nu ca sa primeasca spaga si apoi sa stinga focul ci ca sa isi faca meseria pentru care el a optat. Reprofilati-va daca nu va place. Multi romani cu scoala au plecat in strainatate pt un salar mai bun, dar voi ai batjocoriti ca nu sunt patrioti.
Nu mai e de trăit. Înaltă poartă bruxeleza îi distruge pe români.
-
Drum bun in Rusia atunci, acolo nu e nici Brucselu, nici Ursula, nici Macron, nici Soros. Doar lapte si miere rusesti
Românii au ajuns să nu mai poată trăi în propria țară din cauza slugilor sorosiste. Nu e omenește așa ceva ……. 😒
Cât mai e o angajare n sistem?
Neoamenii lui și bolojan își bat joc de toți românii. La ordin uie ist o fac. Să vă trăiască la ăia care ați votat brucselește 🤮
Am dus copii din zabrani o fundatie și ce sa vezi nici un doctor nu vorbea ce trebuie și merge și asa
Era o problema cu apa acea la fântână numai dizenterie făcea, maioneza din shaormerii pensiuni și hoteluri vând numai nenorociri nimic local ?
Ba nici un medic bă nimeni nimic acu înțelegeți ok angajati da mai fațetele direcția cu mâncarea asta din romania și toaletele și băile din oraș dar si râurile Aloooooo
Profesori, medici, asistente, bătrânii și muncitorii de la nenorocirile de corporații toți cu salariile și pensiile tăiate și aduși în sărăcie de șacalii sorosisti; așa nu se mai poate trebuie scoși din țară guvernul de vânduți !;
Vedeți unde duce o guvernare proieuropeana?
Exact! În faliment total și va fi și mai rău.
Ok…încep sa marsaluiesc spre Moskova nu aștept sa ma trimită iubitori de faliment , sărăcie și război. 🤌🤌🤌
-
Marș la Moscova atunci, drum bun și cale bătută!!