După cum anunţam încă de săptămâna trecută, în urma unor negocieri purtate între Consiliul Judeţean Arad şi Poliţia de Frontieră, s-a decis deschiderea a patru noi puncte de trecere, respectiv Nădlac-Csanadpalota, Variaşu Mic-Dombegyhaz, Grăniceri-Elek şi Iermata Neagră-Denesmajor. Fiecare dintre aceste frontiere sunt deschis o zi pe săptămână, sâmbăta sau duminica, pentru opt ore. Acum cei de la CJA anunţă că, în urma unor alte discuţii cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, s-a decis ca micile puncte să fie deschise pentru o perioadă de probă de trei luni de zile. „Punctele de frontieră vor rămâne deschise timp de trei luni, după programul anunţat, timp în care vor fi evaluate periodic, din punct de vedere al traficului. Dorinţa noastră este de a deschide permanent aceste puncte de trecere a frontierei, pentru a evidenţia că investiţiile din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria au fost necesare. Mai mult decât atât, sperăm că traficul se va fluidiza la punctele de trecere «clasice», atât pe sensul de intrare, cât şi cel de ieşire din ţară”, a anunţat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Mai pe scurt, autorităţile vor să vadă dacă aceste noi puncte de frontieră merită să rămână deschise, dacă ele vor fi cu adevărat tranzitate sau nu. Cel mai probabil, dacă numărul persoanelor care tranzitează cele patru mici puncte de trecere va fi unul mic, noile frontiere vor fi închise din nou. Dar nu vom afla asta decât peste trei luni. Reamintim faptul că, începând de sâmbătă, 18 februarie, au fost deschise patru noi puncte de trecere a frontierei între România şi Ungaria, după următorul program: Nădlac-Csanadpalota, deschis în fiecare duminică, între orele 8:00 şi 16:00; Variaşu Mic-Dombegyhaz, deschis în fiecare sâmbătă, între orele 9:00 şi 17:00; Grăniceri-Elek, deschis în fiecare sâmbătă, între orele 9:00 şi 17:00; Iermata Neagră-Denesmajor, deschis în fiecare sâmbătă, între orele 10:00 şi 19:00.
Frontierele de weekend, valabile trei luni
Frontierele de weekend, valabile trei luni
Cele patru noi puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad au o „perioadă de probă” de trei luni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!