La Grupul Şcolar „Francisc Neuman” din Arad, se va desfăşura, joi, 20 noiembrie, începând cu ora 11, Simpozionul judeţean de comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal „Sfânta Scriptură – fundamentul unităţii creştine”.
Manifestarea se alătură activităţilor cultural-ştiinţifice organizate cu ocazia proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2008 drept „Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”. Comunicările elevilor vor fi publicate într-un volum coordonat de iniţiatorul proiectului, prof. dr. Maria Sinaci. Partenerii Grupului Şcolar „Francisc Neuman” în organizarea acestui eveniment sunt Episcopia Ortodoxă a Aradului şi Hunedoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!