Potrivit IPJ Arad „continuând cercetările, polițiștii l-au identificat pe tânărul de 29 de ani ca fiind autorul unui alt furt de pe raza localității, săvârșit în perioada 15-18 aprilie, când, prin forțarea unei rolete de plastic a unui geam, ar fi pătruns într-un imobil, de unde ar fi sustras o tabletă, un smartphone și bijuterii din aur”. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi, pe numele acestora fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru infracțiunea de furt calificat.
Furt dintr-o locuință din Pecica. Au spart casa și au furat două motofierăstraie
Furt dintr-o locuință din Pecica. Au spart casa și au furat două motofierăstraie
Polițiștii orașului Pecica au identificat doi bărbați, bănuiți de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au identificat doi tineri de 31 și 29 de ani, din Pecica, care în noaptea de 3 spre 4 iunie, prin forțarea lacătului unei uși, ar fi pătruns într-o locuință de pe raza localității, de unde ar fi sustras două motofierăstraie, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!