„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data de 28 martie, minorul de 14 ani din Arad, prin escaladarea gardului și forțarea ferestrei, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Șezătorii din municipiu, de unde ar fi sustras un televizor LCD în valoare de aproximativ 500 de lei”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Potrivit acestora, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a minorului, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Furt pe Şezătorii: a spart o casă şi a furat un televizor
Furt pe Şezătorii: a spart o casă şi a furat un televizor
A spart o casă şi a furat un televizor. Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu l-au identificat pe cel bănuit de comiterea furtului. Este vorba despre un copil în vârstă de 14 ani din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!