Pe toată lungimea străzii, din 20 în 20 de metri, chiar pe mijlocul carosabilului, muncitorii au format grămezi de pământ în dreptul fiecărei guri de canal. Conform reprezentanților SYLC CON TRANS, lucrările vor fi terminate la finele acestei săptămâni. Nu putem decât să sperăm ca această lucrare va fi una de calitate, nu de mântuială. Şi ar mai fi ceva, să ne rugăm ca celor două companii, de apă și gaz, să nu le vină idei de spart asfaltul proaspăt turnat.
Găuri de doi metri pe strada Augustin Doinaș
Găuri de doi metri pe strada Augustin Doinaș
Circulația a fost îngreunată miercuri, 8 iunie, pe strada Ștefan Augustin Doinaș, datorită lucrărilor la gurile de canalizare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!