Născut la Nadăş (com. Tauț, jud. Arad), în 20 octombrie 1949, George Pascu Hurezan a urmat clasele primare în satul natal, gimnaziul la Ineu şi liceul la Arad. Pasionat de istorie, a reuşit să intre la facultatea de profil a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în anul 1972.

După o perioadă petrecută ca profesor în învăţământul preuniversitar în judeţul Bihor şi mai apoi la Arad, în 1980 începe cariera de muzeograf-arheolog la Muzeul Judeţean Arad, al cărui director a fost între anii 1986 – 2004.

Ca arheolog, a început cercetarea de teren în situl dacic de la Săvârșin – ”Cetățuia”, alături de Mircea Barbu și în situl multistratigrafic de la Cladova – ”Dealul Carierei”, alături de Vasile Boroneanț (1980). În 1981, participă, sub coordonarea lui Mircea Rusu și Mircea Barbu, la primele săpături de la Frumușeni – ”Hadă” (sit identificat ulterior cu Mănăstirea Bizere), la săpăturile de recuperare a tezaurului monetar dacic de la Feniș – ”Iovuțești”, împreună cu Mircea Barbu, și la săpăturile de la Bulci ”Cetate”, într-un colectiv condus de Ștefan Ferenczi, din care făcea parte și Mircea Barbu. Un an mai târziu, efectuează, tot împreună cu Mircea Barbu, cercetări în situl medieval de la Zărand.

Ajuns director al Muzeului Județean Arad, funcție pe care a deținut-o preț de 18 ani, și-a împărțit activitatea între cea administrativă și cea de cercetare arheologică, la care n-a renunțat nicio clipă. Ca director, a deschis noi puncte muzeale în județ, la Săvârșin (Muzeul etnografic și colecția Eugen Popa/Iosif Dohangie) și la Miniș (Muzeul Viei și Vinului) – ambele în 1988. În paralel, a continuat cercetările arheologice de la Cladova, conduse de Vasile Boroneanț, de care l-a legat o adâncă prietenie.

După 1989, a fost preocupat de extinderea și diversificarea ofertei expoziționale din Palatul Cultural și de la Muzeul de Artă. În 1992, a deschis pentru public expoziția permanentă de științe ale naturii iar un an mai târziu segmentul de istorie interbelică a expoziției permanente de istorie. După o renovare radicală, a vernisat, în 1998, Muzeul de Artă. Fiind convins de potențialul extraordinar al Muzeului din Lipova, a coordonat renovarea acestuia și redeschiderea sa în 2001. În paralel, a susţinut înființarea unei expoziții permanente dedicate Revoluției de la 1989 la Arad, deschisă pentru public în 2003. În același an, a demarat și renovarea sălii ”Clio”, menită să găzduiască expozițiile temporare ale muzeului.

S-a dedicat activității de cercetare arheologică, conducând sau fiind prezent într-un număr impresionant de proiecte, fie că a fost vorba reluarea unora mai vechi – Bulci, Frumușeni, Săvârșin, Tauț –, fie de altele noi – Pecica – ”Șanțul Mare” (în colaborare cu Muzeul Banatului Timișoara și cu Universitatea Ann Arbor /Michigan, SUA). S-a implicat în coordonarea unor cercetări arheologice preventive, legate de marile lucrări de infrastructură din județul Arad – autostrada Nădlac – Arad – Timișoara, magistrale de transport gaze, lucrări de infrastructură urbană sau investiții private.

Acestea i-au adus mari satisfacții, atât în plan profesional, cât și uman. S-a simțit foarte bine alături de colegii săi arheologi arădeni, mult mai tineri, care l-au stimat pentru știința sa și l-au îndrăgit pentru felul său de a fi.

A fost un om apreciat și îndrăgit de colegii de breaslă, indiferent de vârstă, de colegii de servici, de copii, elevi, studenți practic de toți cei care l-au cunoscut.

S-a stins în 28 ianuarie 2016.