ARAD. „Aici odihneşte Ban Gheorghe. 1961-2014”. Aceste cuvinte sunt scrise pe stâlpul aflat la căpătâiul celui plecat atât de tragic din această lume. De-abia îl vezi în „muntele de coroane” care acoperă mormântul unde şi-a găsit odihna veşnică Gheorghe Ban. Spunem „munte” pentru că baza sa se întinde pe suprafaţa a patru morminte obişnuite, iar înălţimea depăşeşte doi metri.
Au fost coroane multe şi a fost multă lume la înmormântarea fostului director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din Arad. Peste 500 de persoane au ţinut să îl conducă pe ultimul drum pe Gheorghe Ban. Slujba de înmormântare a început joi, la ora 13.00, la Cimitirul Eternitatea (UTA) şi a durat mai bine de o oră. A fost oficiată după ritualul de înmormântare specific cultului adventist (căruia i-a aparţinut defunctul). Doi pastori au rostit mesaje din partea lui Dumnezeu: Mihai Maur (preşedintele Bisericii Adventiste, Conferinţa Banat) şi Gabriel Dragoş (pastorul Bisericii Adventiste Salem din Arad). Tot timpul slujbei a plouat. Când s-a încheiat, a ieşit soarele. Dacă ar fi să ne luăm după tradiţia populară, am putea spune că lui Gheorghe Ban i-a părut rău după viaţă.
Probabil că aşa şi este. Avea 53 de ani şi, cu siguranţă, ar mai fi avut multe de făcut. Dar nu omul decide când părăseşte această lume. Pentru Gheorghe Ban era hotărât: într-o zi furtunoasă, va trece printr-un loc unde un copac va fi smuls din rădăcini şi va cădea peste maşina sa. Momentul fatidic. Locul fatidic. Aşa a fost destinul lui Gheorghe Ban.
Gheorghe Ban, ultimul drum
Reactualizat la:
Sute de persoane au fost alături de familia îndoliată, la slujba de înmormântare a fostului director al Direcţiei Sanitar Veterinare Arad. Slujba a durat peste o oră, timp în care a plouat fără oprire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!