ALBA IULIA. Procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Suceava, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, Arad, Maramureş, Botoşani şi Harghita, au făcut, marţi, 36 de percheziţii domiciliare în judeţele Sibiu, Arad, Maramureş, Suceava, Harghita şi Braşov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 24 de persoane, specializat în contrabanda cu ţigarete. Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2014 – martie 2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul României, din Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal importante cantităţi de ţigarete, ce erau ulterior valorificate pe teritoriul naţional. „Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigaretele erau transportate în mai multe judeţe, cu diferite autovehicule, unele dintre ele prevăzute cu spaţii special amenajate, iar ulterior depozitate la diferite adrese în vederea comercializării”, se arată în comunicatul instituției.
La sediul Serviciului Teritorial Alba Iulia al DIICOT au fost aduse, pentru a fi audiate, 20 de persoane.
Grupare specializată pe contrabanda de tigari, destructurata
Un grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări din mai multe judeţe, printre care și Arad, a fost destructurat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un tânăr care abia făcuse majoratul a decis să testeze condusul chiar și sub influența alcoolului. S-a urcat la volan și a condus prin Arad, intrând în coliziune cu o autoutilitară pe strada Ovidiu.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a solicitat ţărilor vecine -Polonia, România, Slovacia şi Ungaria - să permită tranzitul transporturilor de cereale ucrainene prin teritoriul lor din cauza blocajului în Marea Neagră, a declarat premierul ungar Peter Magyar sâmbătă, informează Reuters.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma sâmbătă după-amiază, urmând să se întoarcă la Vatican după o intervenție chirurgicală cauzată de un cancer pulmonar, care a fost efectuată în urmă cu patru zile, informează Reuters și AFP.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat, sâmbătă seară, că două drone aeriene au fost angajate și doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre.
Local
Zeci de arădence au militat, în cadrul unui marș, pentru o lume în care să poată trăi fără frică, cu încredere și libertate.
1
Local
Arădenii cu suflet mare sunt invitați să transforme o seară specială în șansa reală de recuperare a unui copil cu dizabilități.
România
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron.
Mapamond
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!