Îmbrăcămintea şi încălţămintea, în valoare de peste 12.000 de lei, a fost confiscată. „În urma unor verificări efectuate la o societate comercială din oraşul Ineu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au constatat că administratorul societăţii a expus spre comercializare mai multe articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte tip sport, având aplicate însemne ale unor mărci cunoscute care nu prezentau elemente de siguranţă ca şi cele originale”, au precizat reprezentanţii IPJ Arad. Potrivit acestora, în această cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute, articolele de încălţăminte şi îmbrăcăminte, în valoare totală de aproximativ 12.600 de lei.
Haine şi încălţăminte contrafăcute, vândute la Ineu
Haine şi încălţăminte contrafăcute, vândute la Ineu
Reactualizat la:
O firmă din Ineu a fost depistată comercializând haine şi pantofi contrafăcute care avea aplicate însemnele unor mărci cunoscute.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!