Evenimentul, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a adunat câteva zeci de agricultori locali dornici să vadă eficiența noilor modele. „Am dorit să prezentăm la lucru noile modele, chiar dacă majoritatea celor prezenți ne știu și știu la fel de bine modul în care se comportă la lucru utilajele noastre. Mă bucur că au venit în număr atât de mare, ceea ce denotă că până acum am realizat utilaje performante, puternice, fiabile”, explică George Mitrici, managerul Iadran Agri.
La evenimentul amintit au fost prezenți și noii parteneri ai companiei arădene – revânzători din mai multe părți ale țării. Astfel, se conturează o deschidere națională pentru producția de utilaje agricole de la Arad.
Pentru a vedea „pe viu” utilajele agricole testate zilele trecute, precum și pentru orice tip de piese de schimb necesare, puteți suna la 0744.505.494 sau le puteți vedea la sediul Iadran Agri – Arad, Calea Timișorii, nr. 212.
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
2
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor. 1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!