Am recitit cu multă plăcere o carte scrisă de Maria Cioaia, cunoscută ca o distinsă profesoara de istorie-geografie, dar nu numai, ci și în postura de scriitoare care fascinează prin talentul, sensibilitatea ei, prin opere literare care-și ating scopul, ajung la sufletul cititorului și merită citite.

Cartea Mariei Cioaia „Vacanță sub semnul eclipsei”, apărută la editura Gutenberg, a constituit un eveniment deosebit din viața culturală arădeană, o reușită artistică, despre care doresc să prezint câteva impresii.

Romanul reprezintă un crâmpei de viață, o întâmplare dramatică, autentică din viața autoarei și a familiei. Magda, eroina principală, ne transmite cu multă sensibilitate, realism, toate urmările, gândurile, frământările prin care au trecut în urma unui stupid accident de mașină, de care nu s-au făcut vinovați, fiind victimele neateanției celor din trafic („un tir care a traversat șoseaua, fără să se asigure, trecând peste două linii continue…” și o șoferiță care n-a auzit de conduita preventivă).

Titlul romanului „Vacanță sub semnul eclipsei” este sugestiv, aș spune că reprezintă un simbol. Eclipsa este un eveniment astrologic, când un corp trece prin fața altuia, așa cum o mașină a trecut prin fața alteia, dar… cu urmări de neuitat. Așa s-a născut romanul, dintr-o întâmplare reală, iar timpul narativ este cel al amintirilor.

Te impresionează încă din primele pagini sinceritatea, trăirile profunde, meditațiile eroinei Magda, care descrie cu minuțiozitate și realism întâmplarea nefastă și urmările ei.

Este un roman în oglindă, și, afirm acest lucru deoarece „oglinda” reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al conștiinței. Este un roman scris cu multă simțire, răzbate dragostea pentru viață, iubirea pentru frumusețea naturii, dar surprinde și adevăruri dure din lumea spitalelor, atențiile date personalului medical, obținerea biletelor de concediu, cozile nesfârșite la care stau bugetarii, mai exact cadrele didactice, cărora li s-a rezervat doar o zi „miercuri” pentru aprobarea biletelor de odihnă, dezamăgirea trăită la spectacolul de pe malul mării la care au participat, „un simulacru” etc.

Câtă durere, câtă suferință a suportat eroina? – traume fizice și psihice, o operație la picior și apoi condamnată la o lungă și dureroasă perioadă de stat pe paturi de spital și mai apoi acasă. Sugestiv ne descrie acest fenomen al durerii: “ca o fiară ce stă la pândă târându-se cu pași ușori, ca de feline, mai aproape, tot mai aproape…”. Două luni trăite în spital creează un fel de relații, de legături trainice destul de greu de definit “poate un fel de solidaritate a lumii vulnerabile dinăuntru față de lumea sănătoasă de afară?!” Vin și pleacă pacienții în permanență, iar Magda se întreabă : „Oare nu-i viața o imensă sală de așteptare a unui tren care să ne ducă undeva spre infinit?”

Trăirile celorlalte personaje, Radu, Alexandru și Luminița, strecurate cu dibăcie în planul acțiunii prezentate demonstrează iubire, gingășie, neliniștea acestora pentru Magda, cea care a fost cel mai mult afectată de accident.

După prima parte, care surprinde multă durere, suferință, cea de-a doua ne umple sufletul de bucurie. E fericirea care cuprinde protagoniștii că vor petrece un concediu la mare „acea întindere nesfârșită de ape” de care se simt fascinați. Se apropie și ziua plecării, spre binecuvântata odihnă, cu un popas de două zile în orașul S, la sora Magdei, la Luminița, pentru a se odihni și a o invita și pe aceasta să-și petreacă împreună concediul. Un incident tulbură liniștea și-l determină pe Radu să se întoarcă la Arad după cheile de rezerva de la Opel, deoarece și le-a închis in mașină. Dacă ești superstițios, ai spune ca acest lucru nu a fost de bun augur. Ajunge la timp pentru ca toți să admire fenomenul din 11 august 2001: “eclipsa”.

Ne impresionează talentul cu care este descris acest fenomen, furtuna din inima Bărăganului, care i-a surprins pe drumul spre mare, întâlnirea cu marea, bucuria primei zile de concediu.

Eroina ne surprinde în capitolul „Convalescența” prin optimismul ei debordant, dorința de a se recupera cât mai rapid, lupta încrâncenată, voința de fier care au ajutat-o să progreseze de la o zi la alta, uimindu-i pe cei din jurul ei.

Revenind la Arad, acasă, redescoperă lumea cu toate frumusețile ei pornind de la ambianța curții casei, tufele de trandafiri albi, cărora le mângâie cu drag corolele delicate, mușcatele, firul de iarbă, trilul păsărelelor . Natura ocupa un rol important în viața eroinei „… mă simt atât de bine în acest colțișor de natură, pentru mine e un adevărat colț de rai”. Descrierile ne captivează atunci când ne prezintă o frumoasă zi de toamnă, bătrânul Mureș cu pădurea din preajmă, incredibila poveste a piersicului din grădină, a pomișorului care a încurcat anotimpurile și a rodit de două ori într-un an, și, pentru a-l proteja, l-a adăpostit în casă. Povestea pomișorului este asemănătoare cu a Magdei, deoarece, adus în interior, tânjea grozav, dar treptat și-a recăpătat culoarea verde sănătoasă; la fel s-a întâmplat și cu viața eroinei, care, în final, câștigă și devine o învingătoare.

Narațiunea este înviorată de scrisorile trimise prietenei Heidi, din care rezultă progresul însănătoșirii ei. Romanul este o carte fascinantă, scrisă de o autoare care simte formulele epice, care, așa cum afirma scriitoarea Elisabeta Chișa, pe coperta a patra a romanului: „… aproape că ne învață un fel de optimism de a privi viața și a ne bucura de ea”.

Cornelia Minda