CRĂCIUN. Încă un an pandemic extrem de dificil pentru toți, credincioși sau necredincioși. Încă un an care ne-a pus la încercare pe toți, de la oameni de rând, la medici, la politicieni, la clerici. Un an în care ne-au fost testate, pe toate căile, credințele și convingerile. Un an în care mai toți am sperat la minuni, la miracole și la regăsiri. Iar puținele momente de tihnă și bucurie au fost cele din preajma sărbătorilor, cele care ne-au dus cu gândul la credință, tradiție, speranță. Cele care ne-au făcut pentru un moment să nu ne gândim la viruși, ci să ne pregătim de sărbătoare. Iar despre aceste pregătiri vorbește la începutul Pastoralei de Nașterea Domnului 2021 și IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ÎPS Timotei. Despre importanța sărbătorilor, despre pregătiri, Moș Crăciun, Dumnezeu și speranță.
„Încă din ajunul Praznicului forfota locuitorilor din orașe sau sate vădește însemnătatea acestuia prin pregătirile care se fac. Dacă s-ar întreba oricine care este pricina, desigur că se va răspunde aproape într-un glas că este venirea lui Moș Crăciun, care poartă în realitate cugetul oricui spre Cel de la care vine toată darea cea bună și darul cel desăvârșit – Dumnezeu. Există diferite căi pe care Moșul nemuritor cercetează pe cei înscriși în cartea Sa, așa cum dă a se înțelege istorioarele legate de Nașterea Domnului și precum îndeamnă și cântările bisericești: „Mântuire a trimis Domnul poporului Său…”,[1] „scrisu-s-au popoarele din porunca Cezarului; scrisu-ne-am credincioșii în numele Dumnezeirii Tale, a Dumnezeului nostru Celui Întrupat.”[2] Înțelegem că Domnul Însuși primește pe cei ce Îl primesc, coboară din cer pe pământ, așteptat de milenii spre izbăvirea din căderea celui dintâi om în greșeala neascultării și îndepărtarea din raiul de odinioară amintit de bradul împodobit și plin de daruri răspândite pretutindeni”.
ÎPS Timorei vorbește mai apoi despre Sărbătoarea Nașterii Domnului ca „un prilej de a conștientiza faptul că pentru fiecare om există o intrare în viața în care orice pas însemnează o cronică ce poate deveni și istorie în cadrul unei obști mici sau mari și care-i eternizează numele desigur spre cinstire și urmare pilduitoare. Sfintele Evanghelii împlinesc această misiune, cele citite la sfintele slujbe din zilele sărbătorii, înfățișând și momente din copilăria sau tinerețea Mântuitorului, ca vestirea Nașterii de către îngeri păstorilor Betleemului, închinarea magilor înaintea familiei sfinte, fuga acesteia în Egipt de teama prigoanei din partea împărăției lumești, cu reîntoarcerea apoi la încetarea acesteia și așezarea în cetatea Nazaretului, respectarea Legii, pelerinajul la Templul din Ierusalim la vârsta de 12 ani cu consemnarea de către sfântul evanghelist a «sporirii cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni» până la arătarea la Iordan spre primirea botezului de la Ioan. După biruirea ispitirilor de către diavol în pustia Carantaniei și pregătirea pentru împlinirea misiunii se înșiruie începutul propovăduirii învățăturii mântuitoare întărită cu fapte mărețe și minuni și pecetluită cu jertfa pe cruce și Învierea cea de a treia zi și Înălțarea la ceruri cu șederea de-a dreapta Tatălui, după încredințarea ucenicilor Săi cu strădania continuării a ceea ce Însuși a împlinit. Credinciosului este descoperită întreaga lucrare cunoscând astfel unitatea firilor – dumnezeiască și omenească – prin care se mărturisește însuși faptul că Mântuitorul este centrul de referință a întregii vieți creștine. Spre acesta se îndreaptă în toată vremea și în tot locul gândirea teologică și rugăciunea tuturor credincioșilor”.
Teologie dogmatică
În acest context, ÎPS Timotei amintește faptul că „Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad nu demult a înscris în activitatea ei un colocviu național de Teologie Dogmatică cu tema privitoare la «Persoana lui Hristos în Dogmatica actuală», ceea ce denotă despre cerința ce se resimte mereu de a apela la Cel care este Începutul și Sfârșitul. Între concluziile întrunirii de reținut și următoarea: <<Persoana și lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos sunt centrale în Dogmatica, Spiritualitatea și Cultul Bisericii care proclamă și mărturisesc, pe temeiul Revelației, al Sfintei Scripturi și al Sfintei Tradiții, dogma unirii celor două firi, dumnezeiască și omenească, în Unul și Același Logos veșnic al Tatălui, născut din Tatăl înainte de veci și din Fecioara Maria, în vremurile din urmă”.
Despre răni și mângăieri
Spre finalul Pastoralei, Arhiepiscolul Aradului se întoarce din nou la greutățile anului ce va trece, vorbește despre răni și mângâieri și spune:
„Ca de fiecare dată, întâmpinăm sărbătoarea Crăciunului cu înălțare sufletească, depășind de multe ori fireasca grijă lumească pentru împărtășirea de cele nepieritoare, mai ales la vreme de încercare cum este aceea petrecută în curgerea anului ce se sfârșește, dar și cu nădejdea ieșirii din cele ale necazului. Desigur că referirea este la pandemia căzută peste întreg pământul, lăsând pe mulți dintre pământeni cu răni nu deplin vindecate, între care pierderea celor apropiați, care umbrește bucuria de praznic. S-ar putea însă ca și cei trecuți în veșnicie să fie simțiți alături în farmecul iernii între troiene se întrezărește bătrânul Moș Crăciun, cel care a mângâiat sau înveselit întregi generații, transmițând prin fiecare tradiții, datini sau obiceiuri nemuritoare. De altfel, pentru Biserica noastră, Anul a fost comemorativ pentru cei adormiți, având în grijă mormintele sau monumentele lor din cimitirele în bună parte aparținând parohiilor ce îi pomenesc pururea. Într-o împletire cu această datorie creștinească s-a desfășurat și Anul omagial al pastorației românilor de pretutindeni și care, în chip firesc, nu uită pământul țării unde odihnesc înaintașii de al căror dor de părtășie se vor bucura la cea de-a doua și iarăși venire a Domnului spre dreapta răsplătire a jertfelniciei pentru binele obștesc. Anul ce în curând începe se proclamă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului; totodată și comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, ceea ce îndrumă spre înălțarea continuă a minții spre Dumnezeu cum se definește frumusețea rugii. Avem nădejdea că prin aceasta vremea viitoare aduce izbăvirea de încercări și spor bogat în toate cele de folos tuturor”.
„Împărtășindu-ne reciproc toate alesele urări de Crăciun și Anul Nou, urmăm după cuviință obiceiurile străbune spre mulțumire de obște și slava lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin”, încheie Pastorala ÎPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!