Au trecut 12 ore de la tragedia de pe Mureș, din zona Periam Port, acolo unde o barcă cu 12 persoane, mare parte dintre ei din Semlac – conform datelor de la fața locului, s-a răsturnat. Opt dintre cei 12 au fost găsiți, scoși fie pe malul din județul Arad, fie pe malul din Timiș, însă patru persoane sunt încă dispărute. Potrivit martorilor ar fi vorba de un tată cu un copil și o mamă cu copilul acesteia.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1