Ziua dedicată celor ce nu mai sunt pentru noi a fost preluată de către otrodocşii din zona Ardealului de la enoriaşii catolici. Astfel, Ziua Morţilor pe 1 noiembrie nu este marcată în toate regiunile ţării.
In memoriam
Reactualizat la:
ARAD. Zeci de buchete colorate de crizanteme şi zeci de lumânări aprinse pentru cei care au plecat într-o altă lume. De 1 noiembrie, cunoscută în popor ca Ziua Morţilor, arădenii au venit la cimitire, au înălţat o rugăciune şi au păstrat momente de aducere-aminte în memoria celor dragi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!