aradon.ro Web analytics



Încep exproprierile pentru calea ferată Arad-Timişoara

De Alin Gherasim

Încep exproprierile pentru calea ferată Arad-Timişoara

Încep exproprierile pentru viitoarea cale ferată/Foto: JA
Modernizarea căii ferate Arad-Timişoara şi, mai departe, spre Caransebeş, a ajuns la faza exproprierilor.
Scris de Alin Gherasim - Modernizarea căii ferate Arad-Timişoara şi, mai departe, spre Caransebeş, a ajuns la faza exproprierilor.

ARAD. Proiectul de modernizare a căii ferate Arad-Timişoara-Caransebeş, care va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, a ajuns la stadiul exproprierilor terenurilor care vor fi folosite pentru lucrare. În cadrul studiului de fezabilitate, au fost identificate terenurile pe care va trece viitoarea cale ferată, dar şi cele care vor fi afectate de lucrări. Au fost identificaţi şi proprietarii lor, iar acum Ministerul Transporturilor a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere a suprafeţelor respective. În total, în cele trei judeţe prin care va trece viitoarea cale ferată, respectiv Arad, Timiş şi Caraş Severin, vor fi expropriaţi aproape 3,7 milioane de metri pătraţi, respectiv 370 de hectare de teren, valoarea totală a despăgubirilor care vor fi acordate proprietarilor fiind de aproape 35 de milioane de lei.

Pe raza judeţului Arad vor fi făcute exproprieri în municipiul Arad şi în comunele Şagu, Vinga şi Vladimirescu. Nu mai puţin de 615 parcele de teren vor fi expropriate, proprietarii, persoane fizice sau juridice, urmând să primească despăgubiri din partea statului pentru suprafeţele respective. Marea majoritate a proprietarilor au fost deja identificaţi, dar există parcele ale căror proprietari nu au putut fi identificaţi încă.

Şi o descriere

În proiectul de Hotărâre de Guvern se face şi o descriere a viitoarei investiţii.

„ Proiectul de reabilitare a tronsonului de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad își propune să realizeze interoperabilitatea infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului Rin – Dunăre și să perfecționeze calitatea serviciilor feroviare prin modernizarea infrastructurii feroviare și prin creșterea vitezei maxime operaționale la 160 km/h pentru trenurile de călători și la 120 km/h pentru trenurile de marfă. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: îmbunătăţirea infrastructurii feroviare pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între viteza de 120 şi cea de 160 km/h pe întregul tronson; modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV); dublarea liniei (ţinând cont de cererea de transport prognozată, de condiţiile de relief şi de dispunerea tronsonului feroviar în cadrul reţelei europene de transport); mărirea capacităţii de tranzit; asigurarea interoperabilităţii prin implementarea Specificaţiilor Tehnice de Interoperabilitate, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii şi haltele de mişcare, facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi, implementarea ERTMS (ETCS Nivel 2+GSM-R); modernizarea staţiilor (prin staţii înţelegându-se şi halte de mişcare) de pe această linie îmbunătăţind condiţiile pentru utlizatorii transportului feroviar; reabilitarea liniilor din staţii; înlocuire poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terasamentelor; construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice); modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot; instalaţii de centralizare electronică, noi, în staţii şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); modernizarea echipamentului de telecomunicaţii.

Prin implementarea proiectului, linia de cale ferată va fi proiectată în conformitate cu parametrii tehnici ceruţi de standardele şi legislaţia europeană în vigoare. Prin proiectul <Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timişoara – Arad> se realizează dublarea liniei de cale ferată pe întreaga lungime, exceptând distanţa dintre Aradu Nou şi Arad, zonă unde se realizează o variantă nouă de traseu și anume linia dublă 218A. Se îmbunătăţeşte infrastructura căii ferate pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, pentru trenurile de călători, respectiv 100-120 km/h, pentru trenurile de marfă, de-a lungul întregului tronson, cu excepţia unor zone locale în staţiile Caransebeş, Timişoara Est, Timişoara Nord, pe distanţa Aradu Nou – Arad și pe distanța Aradu Nou – R2 Glogovăț (în interiorul zonelor urbane).

Traseul de cale ferată proiectat se desfăşoară în general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu excepţia segmentelor compuse din aliniamente şi curbe pentru care se construiesc variante locale de traseu care au raza curbelor circulare şi lungimea curbelor progresive stabilite astfel încât să permită circulaţia cu viteza de 160 km/h pe intervale cât mai mari. Pe intervalul Aradu Nou – Glogovăț, calea ferată se construieşte pe un amplasament nou, pentru a se realiza o buclă feroviară prin care traficul de marfă va ocoli o zonă rezidențială din municipiul Arad, traficul de marfă fiind direcționat pe linia magistrală București – Arad – Curtici. Se desfiinţează trecerile la nivel care nu respectă reglementările şi se realizează pasaje denivelate. Prin realizarea acestui obiectiv de investiții de utilitate publică de interes național, se va realiza o legătură rapidă între Caransebeş, Timişoara şi Arad, cu efecte benefice pe toate planurile (aglomerare, poluare, consum crescut de carburanți, scăderea timpului de transport pentru călători şi mărfuri etc.)”, se arată în documentul Ministerului Transporturilor.

25 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dd says:

    👍
    Ar fi bine sa apuc s-o văd si pe asta…
    Dar… prefer să astept cu iluziile!

    • mig29 says:

      Pai acuma draga Dd se lucreaza intens pe sectorul Ghioroc-Simeria! Dar cam dureaza de trei ani. Se misca cam incet constructorii. Este adevarat ca pe valea Muresului au realizat deja 9 poduri noi peste Mures (pentru a avea aliniamente cat mai rectilinii pentru vitezele de 160 km/h s-au taiat meandrele Muresului cu terasamente noi) si de asemena se mai afla in executie (tot pe valea Muresului) si trei tuneluri si o polata. Sectorul Frontiera-Curtici-Ghioroc este receptionat, tronsonul Sighisoara-Simeria este finalizat si este in probe si se mai lucreaza pe tronsonul Sighisoara-Brasov! Pe traseul Arad-Timisoara -Lugoj-Caransebes nu vor fii lucrari de arta deosebite cum sunt pe Valea Muresului in afara faptului ca linia CF se va dubla si vor fi lucrari mai serioase in gara Timisoara, Lugoj si Caransebes. Gara Arad a fost deja modernizata pe contractul Fontiera-Curtici-Arad-km 614 (Ghioroc)!

  2. coman sava says:

    Câți din cei ce vor fi despăgubiți sunt gunoaie din pnl, care știind peunde trece calea ferată, au cumpărat terenurile la preț de nimic de la țăran, așa cum a făcut falkăkatul cu autostrada ?

  3. f.b. says:

    Wikipedia zice ca exista deja din aprilie 1871.!

  4. Sombody says:

    Adică, media este de peste 18500 de € pe hectar.
    Super tare.

  5. Mocofan-club says:

    Și la ce preț se estimează a fi metrul pătrat?

  6. Sombody says:

    18 și un pic.
    Dar probabil se va stabili ,,după om.”
    Adică dacă ai tricoul cu culoarea corespunzătoare, iei un preț, la altă culoare alt preț, iar cei ,,fără tricou” o i-au în brațe.
    Cum altcumva?

    • Mocofan-club says:

      Aaaam înțeles!

    • mig29 says:

      Nu se stabileste dupa “tricou” ci ministerul transporturilor are contract cu o firma de specialitate care face evaluarea terenurilor in fiecare zona si stabileste un pret/mp de expropriere. Daca tu ca si proprietar nu-ti convine pretul nu poti bloca investitia ci mergi in instanta cu ministerul transporturilor si te judeci! Si mai terminati cu prostiile ca Falca sau ai lui cumpara terenuri de la “tarani’ (vedeti tovarasi nostalgici ca in Romania nu mai exista tarani si proletari de pe vremea lui Ceasca acuma sunt fermieri sau proprietari pe care nu ii intereseaza agricultura si arendeaza sau vand terenurile mostenite) pe unde stiu ei ca vor trece investitiile pentru ca nimeni nu ii trage pe “tarani’pe roata ca pe Gheorghe Doja sa isi vanda terenurile. O fac benevol daca le convine pretul. Chiar daca nu stiu sau nu rasufla ceva la urechile lor (a “taranilor”) ca pe terenul lor va trece o investitie de interes national daca taranul nu vrea sa vanda, punct, nu vinde!! Asa ca mai terminati cu cretinismele cu cumpararile de pamanturi de la “iobagi”! Oricat de ticalos s-a dovedit a fi Falca pe mosia lui Arad totusi la vanzari si cumparari nu poate face nimic daca tu tovarase nu vrei sa vinzi. Punct!!!

      • Sombody says:

        Cine a vorbit de Falcă?

        • mig29 says:

          Reciteste-l pe “coman sava” stimate Sombody! Este adevarat ca el nu-i spune pe nume lui Falca ci pe ciufala, jargonul celor care nu-l iubesc pe Falca in Arad (si sunt multi): ” falkăkatul cu autostrada”! Este limpede acuma???

      • ion2 says:

        Mie mi-au dat 2 lei pe metru patrat. Vorba vine dat, ca ii astept de 4 ani. 600 de lei pentru doua parcele de teren ciopartite ce nu mai pot fi folosite.

        • ROMANIA says:

          Le-ai trimis contul in care sa iti livreze banii? I-ai dat in judecata sa ceri un cost corect plus costurile de judecata?

      • Mocofan-club says:

        mig29, păi așa ar fi normal, dar noi nu trăim într-o țară normală. Am fost în Bavaria, pe o autostradă, care la un moment dat, s-a terminat brusc, și dintrodată am intrat pe un drum obișnuit, cu două benzi, cale de vreo 500 de metri, după care, am reintrat pe autostradă. Am întrebat gazdele, de ce s-a întrerupt brusc autostrada, și mi-au răspuns că, țăranu’ care deține terenul n-a vrut în ruptul capului să vândă, cu toate că i s-a oferit o sumă colosală. Mi-s tare curios dacă la noi, prețul oferit se va putea negocia, ținând cont de importanța strategică și economică a respectivului tronson!

      • ROMANIA says:

        Evaluarea aia este facuta pe baza preturilor de la notar, care nu reflecta pretul real. 10 lei pe mp nu este pretul real, ci unul mult mai mic. Dar ce sa priceapa unii analfabeti de pe aici!

      • fuku says:

        ba tu ai venit din idiotistan?nu poti fi falca maxilar ca ala e prea hot ne fura deja literele din android!

  7. Coman Dan says:

    CFR are carte funciară distinctă față de cea obișnuită evidențele fiind la Cadastrul Cluj numit Carte Funciară Centrală….când s-au construit inițial primele linii CF terenurile au fost expropriate la timpul respectiv…calea ferată are o proprietate de-a lungul ei de o parte și de alta cu o limită de minim 10 m unde nu se putea construi, ara, cultiva teren, fiind proprietatea exclusivă a CFR potrivit evidențelor cadastrale de la Cluj

  8. Local

    VIDEO. Incendiu puternic la o hală, în Calea Dorobanților din Timișoara
    Intervenție a pompierilor, duminică după-masă, la o hală din Timișoara, după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări. UPDATE. Pompierii au localizat incendiul și nu există risc de propagare

    ARADON Sport local

    Piroș s-a impus din nou la scor
    „Leoaicele” au câștigat cu 6-0 în ultimul meci de pe propriul teren în acest campionat.

    Local

    Foto. Un nou accident pe autostrada Arad-Timișoara
    Accidentul rutier a avut loc duminică după masa, pe autostrada Arad-Timișoara, pe raza județului Timiș. Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, dar traficul rutier se desfășoară cu o oarecare dificultate. 1

    România

    Nunţi între minori la Strehaia
    Strehaia este o localitate în care predomină populaţia de etnie romă şi unde căsătoria de la fragedă vârstă, interzisă de legea din România, este posibilă aici datorită tradiţiilor.

    România

    A început Roland Garros: Sorana Cîrstea este prima jucătoare a turneului care s-a calificat în turul doi
    La al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Sorana Cîrstea, eliminată în turul 4 la ediţia trecută, a trecut azi, în ărimul tur, de Tatjana Maria, după o oră şi 4 minute, scor 6-3, 6-3.

    ARADON Sport local

    Lipova și Crișul nu au reușit să câștige nici în ultima etapă

    Mapamond

    S-a aflat cât primea Gerhard Schröder de pe urma postului din consiliul de conducere al Rosneft
    Fostul cancelar german a renunţat la funcţia sa în gigantul petrolier rus, după ce Bundestagul i-a revocat biroul şi personalul. 4

    Mapamond

    Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente
    Zelenski acuză Rusia că a blocat exportul a 22 de milioane de tone de alimente. O criză energetică va urma rapid unei crize alimentare dacă Ucraina nu va primi ajutor pentru a-şi debloca porturile, spune preşedintele. 8

    România

    Au vopsit balustradele podului cu tot cu mașinile parcate sub el, dar și pe cele aflate în trafic
    O echipă de muncitori a reușit să vopsească balustradele podului de la Otopeni cu tot cu mașinile parcate sub, dar și cu cele aflate în trecere. 5

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.