Arad. „Caracterul a ceea ce este oportun. Situație prielnică, ocazie”. Aceasta este definiția din DEX 2009 a cuvântului oportunitate. Iar oportunitatea cumpărării Teatrului Vechi de către administrația locală – în condițiile în care acesta a fost scos la vânzare, e una dintre cele mai încărcate de istorie clădire din oraș, a găzduit festivaluri de succes cu priză la publicul național și internațional și stă să se prăbușească peste trecători – e evidentă. Cu toate acestea, oportunitatea achiziționării Teatrului Vechi de către Primăria Arad a fost discutată în dezbaterea publică anunțată a fi organizată online vineri, 22 octombrie, la inițiativa Comisiei de educație, cultură, culte, copii, tineret, sport și turism a Consiliului Local al Municipiului Arad, și nu dorința achiziționării lui de către Primărie.

Dezinformarea noastră

La momentul dezbaterii, câțiva din participanți au fost prezenți în Sala Ferdinand a Primăriei Arad (membrii comisiei de cultură, câteva dintre figurile importante în lupta pentru salvarea clădirii, Ovidiu Balint, Gheorghe Schwartz, un reprezentant al unui club care a pus deja bani pentru salvarea clădirii) și o parte online. Dintre participanții online au luat cuvântul doar Daria Nistor Bădiță de la Aradul Civic și reprezentantul Jurnal arădean și www.aradon.ro. În cel de al doilea caz, doar pentru că ne-am simțit atacați pe nedrept și acuzați de dezinformare (fără vreo informare prealabilă a celor care au lansat acuzele), dar și pentru a indica o eroare majoră, după părerea noastră, în organizarea dezbaterii (omisiunea de a invita la dezbatere tocmai proprietarii clădirii, pentru a afla dacă au vândut sau nu imobilul, dacă și-au schimbat optica, dacă vor mai puțini bani pentru clădire, dacă o mai vând, dacă nu cumva vor să intre ei în parteneriat cu Primăria Arad etc.). Astfel, acuzele formulate împotriva noastră s-ar fi clarificat: am fi știut dacă teatrul s-a vândut ori ba (modificările în CF operează de regulă în două săptămâni) și dacă eliberarea teatrului a fost doar o operațiune de salubrizare a actualilor proprietari. Dar nimeni dintre ce prezenți la dezbatere nu a încercat să ia legătura cu proprietarii.

O dezbatere cu final clar

Dincolo de omisiune, întrevederea a fost una binevenită pentru reconfirmarea pozițiilor tuturor, elegantă, civilizată. Singura ei vină e că nu a dus nicăieri. Am aflat exact aceleași lucruri pe care le știam deja. Mulți dintre consilierii locali – USR, PSD, PMP – vor ca Primăria să achiziționeze Teatrul Vechi. Reprezentanții ONG-urilor vor ca Municipalitatea să intre în parteneriat cu ei, după cumpărarea imobilului, pentru a face acolo un centru multifuncțional care să ia fața tuturor. Primăria nu zice că nu-i frumos și valoros teatrul, dar parcă nu l-ar cumpăra pentru că nu sunt bani și pentru că e greu să stabilești o listă cu priorități pentru oraș în care să incluzi și Teatrul Vechi.

Dar, dacă consilierii, ONG-urile, societatea civilă, presa și-au spus răspicat dorințele, Primăria nu a spus cu voce tare că nu vrea să cumpere clădirea, ci a mers pe oportunitate, necesitate, priorități. Poziția tuturor e aceeași de luni de zile. Așa că dezbaterea de acum, oricât de elegantă ar fi fost, nu a adus nimic nou în incredibila dar trista poveste a Teatrului Vechi și a nesăbuitei sale administrații.

Poziția participanților

Ce s-a spus totuși, în dezbatere? Florin Stana, liderul USR din CLM, inițiatorul acestei dezbateri, a subliniat că e important ca Primăria să achiziționeze acum clădirea, pentru a avea timp să pregătească documentele ca, la momentul la care se deschid liniile de finanțare pentru reabilitarea clădirii, Municipalitatea să fie pregătită să depună imediat proiectele.

Cristian Galea, liderul PMP din CLM, a identificat exact punctul pe care trebuia insistat în dezbaterea de vineri, în viziunea noastră: oferirea de argumente aleșilor CLM care sunt împotriva cumpărării clădirii, câți vor fi aceștia (în condițiile în care toți au votat pentru mutarea banilor de la bradul artificial spre Teatrul Vechi), legate de utilitatea și viitorul acestei clădiri. A insistat, apoi, și el pe necesitatea de a achiziționa acum imobilul cu tot cu Casa Hirschl (așa cum a precizat cu argumente irefutabile Ovidiu Balint), chiar dacă nu vor fi imediat bani pentru reabilitare. Cum a stat atâția ani în paragină, mai poate sta un an, doi, până se întocmește proiectul de investiții aici, a precizat Galea, ca răspuns la scuza elegantă a viceprimarului Faur că nu vor fi bani pentru modernizare, chiar dacă se vor găsi sumele pentru achiziție: „Noi am putea achiziționa acum această clădire și să gândim o investiție aici pe termen lung. Putem să o gândim și să o implementăm după ce trece criza medicală”.

Csilla Aur, reprezentatul PSD în comisie, a insistat și ea pe oportunitatea achiziționării acum a Teatrului Vechi.

Rolul imposibil al vicelui

Cel mai greu rol i-a revenit viceprimarului, care a trebuit să ambaleze cât se poate de elegant și discret lipsa de dorință, a Primăriei și a PNL, de a achiziționa imobilul. Lazăr Faur și-a amintit cu încântare de uluitoarea poveste a Festivalului de Teatru Underground, de la ale cărui reprezentații nu a lipsit, la succesul festivalului, la importanța istorică a teatrului, a precizat că, desigur, nu trebuie argumentată oportunitatea achiziționării clădirii din punct de vedere al eficienței economice (dându-i dreptate aceluiași Ovidiu Balint), ci din punct de vedere cultural, spiritual, turistic, puncte de vedere care în astfel de cazuri sunt mult mai importante, dar, a venit și dar-ul, „trebuie discutat pe altă temă, pentru că în pivința achiziționării teatrului părerile sunt împărțite”. Faur a insistat pe faptul că trebuie discutat despre „moment, oportunitate, dar mai ales posibilități. Nu are sens să vă spun câte probleme are acum orașul, pentru că le știți cu toții, trăim în Arad, și cât de dificil este să faci o listă a priorităților Aradului”. Vicele a mers și mai departe și a precizat faptul că fondurile europene, de care vorbea Ovidiu Balint în agrumentația sa, „sunt deocamdată doar povești, pentru ciclul financiar 2020-2027”, subliniind că „doar pe PNDR a apărut acum un document care ne-ar da această posibilitate”. După care s-a întors la posibilitățile limitate ale orașului și la lista de priorități, unde e greu de strecurat, în condițiile actuale, astfel de dorințe.

Scurt, despre fonduri și… brad

În timp ce Ovidiu Balint l-a contrazis în direct cu privire la fondurile europene (măsurile au fost deja lansate, sunt bani mulți pentru astfel de planuri, iar până vin normele de aplicare ar trebui să se lucreze la proiecte și să avem clădirea achiziționată deja), noi l-am contrazice aici în privința priorităților și am indica faptul că bradul artificial s-a dovedit, în viziunea aceluiași executiv, o prioritate care nu mai avea nevoie de dezbateri pe oportunitate.

Gheorghe Schwartz și Ovidiu Balint

Gheorghe Schwartz, unul dintre cei mai hotărâți luptători pentru salvarea Teatrului Vechi, a subliniat pe subiectul principal, cel al oportunității, faptul că suntem în al 12-lea ceas și că, dacă acum nu se va face nimic, nu se va mai face niciodată, a indicat faptul că, așa cum se prezintă acum clădirea, aceasta este o rușine pentru Arad și administrație, a precizat, dincolo de valoarea tradițională, faptul că acolo se poate face acel centru multifuncțional pe care l-a propus de ceva vreme și a punctat faptul că, deși a adunat sume de bani din donații pentru cumpărarea Teatrului Vechi, acestea nu vor fi atât de mari cât să nu fie nevoie de intervenția și sprijinul Primăriei pentru achiziționarea clădirii. Schwartz a subliniat poate cel mai important argument în dezbaterea de ieri: deși suma adunată deja din donații (sumă care nu a fost menționată însă de scriitor) nu ajunge și nu va ajunge vreodată pentru achiziționare, ea este dovada vie a dorinței arădenilor.

Cea mai argumentată intervenție i-a aparținut lui Ovidiu Balint, care a punctat scurt despre Underground și succesul festivalului la nivel național și internațional, după care a intrat în agrumentele privind oportunitatea și cum trebuie acest termen privit când vorbim de cultură (exemplu: 400 de invitați de la Underground care au dus știrea cu ce se întâmplă în Arad, la teatru, la ei în țară, cazarea acestora, imaginea care a dat-o orașului evenimentul organizat aici etc.). S-a oprit mai apoi asupra multiplelor linii de finanțare europene aflate chiar acum la dispoziția ONG-urilor și Primăriei pe tema imobilelor (fapt cunoscut de omul de cultură, care are exact un ONG care lucrează cu astfel de fonduri).

Concluzia dezbaterii

Dacă ar fi să amintim totuși concluzia acestei dezbateri, care a stabilit exact ce știam și în trecut (există oportunitatea de a achiziționa Teatrul Vechi), acesta ar avea legătură cu cele trei variante de viitor, notate de comisie: achiziția teatrului de către Primărie și modernizarea lui, varianta privată, în care aceștia vor depune pe cont propriu proiecte de atragere de fonduri europene pentru reabilitarea teatrului și, cea de a treia variantă, un melanj între Primărie și privați, în care Primăria cumpără clădirea, iar ONG-urile vor lucra împreună cu instituția la salvarea ei prin proiecte.

Decizia ține doar de CLM

Un lucru e sigur: oportunitatea e evidentă, putința nu, iar dorința din partea Primăriei nici atât. „Până la urmă va trebui să luăm o decizie pe acest subiect și să spunem clar ce vom face cu această clădire”, a precizat, încă în startul dezbaterii, Cristian Galea. Decizia se va lua în CLM, însă, unde e nevoie pentru achiziționarea Teatrului Vechi de voturile a două treimi dintre aleși. Iar aceste două treimi sunt cea mai mare problemă a CLM de la alegerile locale încoace. Poate, la acest vot (teatrul a mai ajuns o dată pe masa aleșilor, dar a căzut), consilierii, convinși acum de oportunitate și rutinați deja în jocurile politice locale, vor vota „pentru”. Altfel, povestea Teatrului Vechi va fi doar a unui „domn bătrân” ale cărui aripi imense nu le-am mai lăsat să crească.