aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Injunghiat pentru un iPhone

Injunghiat pentru un iPhone

la 24 March 2013 14:36 Reactualizat la: 25 March 2013 09:05
24 March 2013 14:36 Reactualizat la: 25 March 2013 09:05
ARAD. Bătut, înjunghiat şi tâlhărit pentru o datorie de 70 de lei şi un telefon iPhone 4S. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani care a fost dus de doi bărbaţi în pădure la Măltăreţ şi tâlhărit. Şocul a fost atât de mare pentru victimă încât aceasta nu şi-a dat seama când a fost înjunghiată.
Scris de Ioana Costas - ARAD. Bătut, înjunghiat şi tâlhărit pentru o datorie de 70 de lei şi un telefon iPhone 4S. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani care a fost dus de doi bărbaţi în pădure la Măltăreţ şi tâlhărit. Şocul a fost atât de mare pentru victimă încât aceasta nu şi-a dat seama când a fost înjunghiată.

Trimite articolul

X

Tânărul a ajuns într-un final la spital, după ce, ajuns acasă, a spus familiei sale că a fost tâlhărit de mai multe persoane care erau mascate. A avut nevoie de 35-45 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera. Agresorii săi au ajuns după gratii, fiind arestaţi preventiv, iar acum au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie şi tentativă de omor calificat şi complicitate la tentativă de omor calificat.

Cum a ajuns victimă

În rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se arată cum a ajuns tânărul victimă a celor doi. Potrivit anchetatorilor, victima l-a cunoscut pe unul dintre viitorii săi agresori la locul de muncă, cei doi fiind colegi şi petrecându-şi o parte din timpul liber jucând biliard. Prin intermediul colegului său de muncă, victima a făcut cunoştinţă şi cu celălalt agresor al său. Pe parcursul relaţiei de „prietenie” între victimă şi colegul de muncă, cel din urmă a solicitat tânărului de 21 de ani 70 de lei împrumut. Pentru că trecuse un timp şi agresorul nu-i înapoiase banii, acesta i-a spus că are o „combinaţie” pentru a-i da suma de bani împrumutată.

Pentru 70 de lei

În rechizitoriu se arată că „pe 16.01.2013, în jurul orelor 19,30, partea vătămată a fost sunată de inculpatul N.T. care i-a propus să îl însoţească, împreună cu coinculpatul N.C.I., urmând să se deplaseze în pădurea Ceala, în zona „Măltăreţ” unde, potrivit spuselor inculpatului N.T., acesta urma să se întâlnească cu o persoană de la care inculpatul dorea să cumpere un iPhone S4, în scopul revânzării şi, din profitul obţinut, urma să restituie datoria către partea vătămată. De menţionat că şi în după amiaza de 14 ianuarie 2013, partea vătămată şi cei doi inculpaţi merseseră în pădurea Ceala – tot la iniţiativa inculpatului N.T. – dar, pentru că nu se întâlniseră cu nimeni, se reîntorseseră în Arad”.

„Combinaţia”

Revenind la seara de 16 ianuarie 2013, actul acuzator arată că „odată ajunşi în pădure, aceştia au mers pe jos spre zona Măltăreţ şi, după circa o jumătate de oră, timp în care inculpatul N.T. a vorbit la telefon cu o persoană şi apoi a precizat că afacerea şi implicit întâlnirea se anulase, cei trei au pornit spre ieşirea din pădure. În timp ce toţi trei se deplasau pe jos, fără niciun motiv aparent, ambii inculpaţi au început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele, aplicându-i lovituri în zona capului, spatelui, a şoldurilor şi a umerilor, până când acesta a căzut la pământ şi, potrivit spuselor acestuia, a leşinat câteva minute, iar când şi-a revenit, a observat că inculpatul N.C.I. avea un cuţit în mână, pe care îl ţinea ameninţător la gâtul său, iar inculpatul N.T. îşi introdusese mâna pe sub hainele sale, căutându-i lanţul de aur însă, negăsindu-l, i-a cerut părţii vătămate iPhone-ul S4 pe care aceasta îl avea asupra sa, banii şi cardul de salariu, precum şi tacul de biliard ce se afla într-o husă”.

Au vrut să-l abandoneze

Agresorii au vrut să-l lase pe tânăr să agonizeze în pădure. Doar în urma rugăminţilor şi a promisiunilor că nu le va divulga identitatea şi că nu va spune niciodată ce s-a întâmplat, victima a scăpat. Cei doi au acceptat să-l ducă pe tânăr, cu un taxi, în oraş. „Cei doi inculpaţi au ameninţat-o pe partea vătămată că, în cazul în care le va divulga identitatea, o vor urmări şi se vor răzbuna, atât pe ea cât şi pe întreaga familie şi (…) i-au cerut părţii vătămate să susţină că a fost victima atacului a patru persoane ce purtau cagule”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Varianta aceasta a şi povestit-o victima familiei sale când a ajuns acasă, iar membrii familiei au văzut că este bătut şi înjunghiat. Familia tânărului a solicitat de urgenţă o ambulanţă. „În urma leziunilor traumatice suferite de partea vătămată, cauzate de cei doi inculpaţi, partea vătămată a necesitat un număr de 35-45 zile de îngrijiri medicale (…), iar, prin leziunile penetrante toracice, viaţa acesteia a fost pusă în primejdie”, au scris procurorii în rechizitoriu.

După ce agresorii s-au văzut cu iPhone-ul în mână, l-au vândut pentru 1.200 de lei, bani pe care i-au împărţit între ei.

După ce au fost prinşi de oamenii legii, agresorii au recunoscut tâlhăria, însă pentru înjunghierea tânărului dau vina unul pe celălalt, fiecare susţinând că celălalt a comis fapta. Procesul celor doi a început de curând la Tribunalul Arad.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradon ,
injunghiat ,
iphone ,
Măltăreţ
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Foto. A fost Triatlonul Proactivi By Webasto, ediţia 9
    2
    Seceta a pârjolit Aradul
    3
    Alexandru Dimitriu: Motivarea CCR e demnă de un regim dictatorial. Se contrazice de patru ori
    4
    Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo „nu conțin mare lucru”
    5
    Vot pentru Tabăra de la Căsoaia
    6
    O nouă rundă de exproprieri pe Expresul Arad-Oradea
    7
    Paznic de vânătoare bătut, amenințat și tâlhărit, la Roșia Nouă
    8
    Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
    9
    Vine Memorialul „Ştefan Gog” la volei pe plajă
    10
    7 persoane arestate, la Arad, într-un dosar de trafic de droguri

    Mapamond

    Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo „nu conțin mare lucru”
    Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.

    Mapamond

    Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuțiile privind un posibil armistițiu
    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.

    România

    Specialistul angajat de Georgescu să caute microfoanele procurorilor în vila din Mogoșoaia, plasat sub control judiciar
    Bărbatul angajat de Călin Georgescu să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia a fost plasat de DIICOT sub control judiciar, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 2

    România

    Când se depune dosarul de pensionare și când intră prima pensie
    Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.

    România

    Călin Georgescu, suspectat că ar fi pus un bărbat să îi scaneze vila pentru a găsi microfoanele procurorilor
    Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 2

    Local

    FOTO
    Trei arădence, pe podiumul mondial la Little Prince & Princess 2026
    Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.

    Local

    Pianistă din Curtici, premiată la Timişoara
    Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I. 1

    Local

    Eliza are din nou nevoie de noi!
    ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.

    Local

    Caloriferele, încălzite săptămâna viitoare?
    ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.