ARAD. În sala „Ovidiu Maitec” a Muzeului de Artă din Arad, s-a deschis, joi seara, o expoziție de artă contemporană, numită „Insula”, a artistului plastic bucureștean Andrei Ciubotaru.
Cu puțin înainte de ora fixată (18) au început să-și facă apariția iubitorii de artă, care au admirat creațiile autorului din expoziția ce reunește, într-o dispunere neconvențională, un ciclu de lucrări, de dată recentă, axate pe tema Insulei.
Trecuse bine „sfertul academic” și, în așteptarea vernisajului, participanții „socializau în grupuri”, între aceștia aflându-se și Andrei Ciubotaru, conversând, în special, cu artiști plastici arădeni. Se făcuse „și 25” când o jună colegă de breaslă mă întreabă: „S-a terminat?”. „Nu, îi răspund, nici nu a început”. Curatorul expoziției, Ioan Paul Colta, restaurator pictură la Complexul Muzeal Arad, îmi șoptește conspirativ: „Nu vor fi speech-uri” (adică nu se vor rosti acele cuvinte în care (cum altfel?) autorul să fie lăudat cu tot felul de epitete ornante). Un vernisaj atipic, pentru că artistul făcea o deschidere spre expoziție printr-un text afișat chiar la intrarea în sală.
Un tărâm misterios
„Insula este un teritoriu aflat dincolo de continent, un tărâm misterios înconjurat de apă ce a aprins fascinația multora de-a lungul istoriei – scria Andrei Ciubotaru. Să cucerești o insulă nu e un lucru la îndemâna oricui, ai o apă de trecut, nu știi sigur ce se află la capătul călătoriei și, până la urmă, nu ești convins dacă merită riscul. Nu vreau să fac o listă cu toate semnificațiile (bune sau rele) pe care acest tip de spațiu geografic le-a adunat în timp. Mă interesează doar ideea că insula este undeva departe de cunoașterea comună, de informația banală care ne asigură structura realului concret, în care ne mișcăm zi de zi. Insula este așadar un refugiu personal, al meu sau al oricărui este dispus să vadă lucrurile altfel, un loc unde releele de pe continent nu mai au puterea de a transmite semnalul cunoscut. Mi-am propus să mă eliberez de toată literatura și simbolistica «insulei». Am fugit de insula lui Robinson Crusoe, de insula lui Barbă Neagră cu comorile lui, de Tărâmul Făgăduinței, de insula Citere cu plăcerile ei. Din acest motiv am optat pentru un spațiu neutru, fără să-l încarc cu semnificații ușor de descifrat, pentru că «insula» este de fapt reflexia spațiului meu personal (interior) ce nu poate fi descris literal. În legende era un spațiu al speranțelor omului, al salvării lui, teren necontaminat, în care fiecare are șansa să pornească de la început”.
La un pahar cu vin
Nu știm cât i-a ajutat pe vizitatori acest „crez” al autorului în a înțelege mai bine ansamblul expoziției. Cert este că, după o jumătate de oră cât au avut timp să se convingă că au intrat în „insula” autorului, au fost poftiți cu toții la un pahar cu vin (unde puteau vorbi despre lucrările expuse). Într-un asemenea moment, l-am întrebat și eu pe Andrei Ciubotaru despre expoziția de la Arad (știind că, din 2000 încoace, a avut numeroase expoziţii personale în ţară dar și Serbia, Germania, Moldova, USA). Mi-a mărturisit: „De fiecare dată sunt foarte atent la spațiul în care expun, pentru că spațiul devine o parte din lucrare, lucrez și cu golul și cu plinul”
Andrei Ciubotaru
Asistent universitar doctor, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de arte plastice, Departamentul grafică, Andrei Ciubotaru este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, începând cu anul 2003.
Citat: „«Insula» este de fapt reflexia spațiului meu personal (interior) ce nu poate fi descris literal” (Andrei Ciubotaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!