Cum e cu artă? Cum a început pasiunea ta pentru pictură?

Prin 2014 mi-am cumpărat primele pânze, pensule, culori profesionale și m-am apucat de treabă. A început ca un mod de a-mi exprima stările şi a devenit un full-time job, pentru că am renunțat să mai fac altceva și am decis să mă dedic complet acestui drum.

Pasiunea cred că o am de mică, de când desenam personaje din realitate, dar şi din imaginar. Însă, după ce a trecut timpul, am încercat să mă întorc la ce îmi plăcea să fac atunci, şi anume să creez imagini și să îmi pun o amprentă.

Care crezi că sunt skill-urile pe care trebuie să le aibă un pictor?

Nu cred că sunt în măsură să spun eu asta. Dar ai nevoie de un pachet întreg. Trebuie să vezi foarte bine lucrurile, să nu te lași păcălită de prea multe detalii şi să cunoști foarte bine tehnica pe care o abordezi. Însă cel mai important este să știi care este povestea din care faci parte. Pe lângă toate astea, la început de drum trebuie să ai mult mai multe cunoștiințe despre o arie mai vastă.

Care sunt pictorii pe care îi admiri?

Sunt mai mulţi. În primul rând, marele Pablo Picasso şi uriaşul Vermeer. Aş mai enumera câţiva impresionişti francezi, de asemenea mari nume ale cubismului şi suprarealismului, însă cei doi de mai sus sunt absolut inepuizabili ca sursă de bucurie şi meditaţie. Cât privește inspirația, sunt în căutare de lucruri noi tot timpul. Şi, în zilele noastre, chiar nu se poate vorbi despre o problemă în privința asta. Trebuie doar să știi să te uiți la ce te interesează. Dacă petrec cinci, șase ore pe Facebook e posibil să nu fiu nici motivată, nici inspirată. Însă, dacă mă uit trei ore peste o carte cu imagini creative, dacă ascult ceva ce-mi place, sunt sigură că voi găsi cel puțin o idee pe care să o dezvolt în viitor.

Dacă ai putea să alegi o pictură pe care să nu o fi realizat tu, care ar fi aceea?

Aș vrea mai mult să înţeleg, spre exemplu, ce a simțit Picasso când a pictat The Red Armchair. Însă cred că e un lucru imposibil de imaginat.

De cât timp ai nevoie pentru ca un tablou să fie gata?

Tot actul de creație în sine poate dura și câteva săptămâni. Doar execuția propriu-zisă durează între 15-20 zile. Depinde de complexitate, de dimensiuni și cât de repede se usucă culorile. Sunt momente când realizez un tablou şi în cinci-şase ore, însă acela rămâne doar la faza de testare și nu își are un sfârșit niciodată.

Ce presupune procesul pictării unui tablou pas cu pas?

În primul rând, o organizare este bună. Chiar dacă în atelierul meu pare că totul este în haos, eu știu unde este fiecare pensulă pe care o folosesc. În primă fază, stabilesc ce vreau să lucrez. Analizez în zile diferite, pentru că există posibilitatea să fiu obosită și să nu văd cum trebuie. Îmi pregătesc dimensiunile pânzei. O asamblez, în caz că nu îmi vine deja întinsă pe sașiul de lemn. Următorul pas este să pun culorile. Tehnica nu este una prestabilită și nu urmez anumiți pași unul câte unul. Construcția în sine este în mintea mea sub formă de idee și automat procesul nu este unul exact. Îmi place să fiu cât se poate de spontană și să improvizez cât de mult pot.

De câte ori ți s-a întâmplat să începi un tablou de la capăt pentru că nu ieșea cum îți doreai tu?

Foarte rar, pentru că atunci când pun pensula pe pânză am tot timpul în minte că poate fi ultima dată și trebuie să dau tot ce am mai bun.

Care a fost primul tablou, pe pânză,  pe care l-ai pictat?

Este un abstract albastru, de clară inspiraţie suprarealistă. Tabloul se află în colecția mea și acolo va rămâne o perioadă lungă de timp. Nu este un tablou foarte colorat și nu exprimă prea multe lucruri, însă pentru mine reprezintă tot ceea ce mă definește în ziua de astăzi. A fost un motiv pentru care am ales să fie un tablou închis ca și paletă de culori. Însă nu îl voi afla decât parcurgând drumul în continuare.

Care este tabloul tău preferat de până acum?

Mie îmi plac foarte mult tablourile de dimensiuni mari şi, chiar dacă mă axez doar pe asta, în casă la mine nu am loc. Aşa că încerc să mă bucur de ele cât sunt disponibile în atelierul meu.

Ai momente când nu-ţi iese deloc ceea ce vezi cu ochii minţii şi abandonezi lucrarea? Dacă da, cum treci peste astfel de momente?

Da. Cei care n-au momente când îşi doresc să se lase de pictură, aceea nu sunt pictori. Cred că am avut dintotdeauna mai multe eşecuri în privinţa a ceea ce-mi doresc să pictez. Azi îţi place tabloul, mâine îţi vine să- i dai foc sau nu mai doreşti să auzi de pictură…Câteodată mă întreb de ce m-am apucat să fac pictură, pentru că la fiecare tablou este diferit. Poţi picta un tablou foarte bine apoi următoarele 10 sunt proaste. Niciodată un pictor nu poate fi mulţumit de ceea ce face. Dacă ar fi cu adevărat mulţumit înseamnă că a spus totul într-o singură pictură. Pictura e ca o boală frumoasă. O laşi, apoi te cheamă şi te ademeneşte. O iei de la capăt de fiecare dată crezând că vei reuşi să dobândeşti confirmarea, atât de mult adorată de toţi artiştii. Când simţi că nu mai poţi controla tabloul, este mai bine să faci o pauză. Această pauză poate fi şi de o săptămână sau mai mult. Cunosc pictori care au făcut o pauză de 3 luni pentru că nu mai puteau să continue pictând. După fiecare pauză este un nou început. La fiecare tablou este o altă poveste. Din această cauză supravieţuiesc pictorii.

Cât de mult te laşi influenţată de părerea celor din jur? Atât a celor avizaţi cât şi a celor neavizaţi.

Am fost influenţată o perioadă mare de timp de părerile celor “avizaţi” şi “neavizaţi”. Sunt o fire vulnerabilă, dar nu mă mai interesează atât de mult părerile nimănui. Pictura este acum ca şi ciocolata. Dacă îţi place o guşti, dacă nu, nu. Părerile din jur n-ar trebui niciodată să conteze pentru un artist. Fiecare pictor are toată libertatea de exprimare, aspect care îi va defini mai târziu stilul său personal şi original.

Ai un vis, îţi doreşti ceva foarte mult acum? Dacă da, cât de departe eşti dispusă să mergi pentru visul tău?

Da. Am un vis şi nu numai unul singur. Ca oricare artist, mi-aş dori să expun la Guggenheim, în Bilbao sau la Metropolitan Museum of Art din New York. Mi-ar place de asemenea să fiu un artist care spune ceva oamenilor prin arta sa. Pentru început, îmi pregătesc prima expoziţie, care va avea loc în iulie..

În pictura cât de mult te poate influenţa locul de unde provii?

Locul de provenienţă este foarte important. Dacă te-ai născut la Bucureşti sau la Paris ai mai mari şanse să devii un nume important în Istoria Artelor decât dacă ai rămâne în Moldova, de exemplu, locul de unde provin eu. Cei mai mari artişti au plecat din oraşele de provincie şi s-au realizat în oraşele mai mari. Brâncuşi este unul din exemple şi nu este singurul. Dali a plecat şi el din Figueras şi s-a întors la sfârşitul vieţii făcându-şi cariera la Paris sau în SUA. Exemplele sunt numeroase şi nu am să le menţionez pe toate. Locul de provenienţă este principalul motor al unei cariere artistice de succes. Acum există internetul şi facebook-ul, dar nu va rezolva niciodată acest aspect al provenienţei. Numele mari de artişti sunt date de oraşele cu rezonaţă: Bucureşti,Paris, Londra, Tokio, Beijing, New York, Bilbao, Berlin.

Te tentează să încerci şi altă formă de exprimare artistică?

Tot timpul mă tentează să mă exprim “altfel”. Fac fel şi fel de experimente. Aceste experimente nu sunt întotdeauna cele mai potrivite,  în sensul că artistul se abate de la norme şi reguli pentru a crea ceva nou. Orice încercare este benefică, pentru că te ajută ca artist să evoluezi spre altceva. Totul este imprevizibil. Este bine ca artiştii să încerce să picteze în cât mai multe moduri. Mai târziu îşi vor crea propriul stil artistic care este foarte greu de realizat. Pot să spun că mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Am scris până acum o carte şi o voi lansa, cel mai probabil, la sfârşitul acestui an. Dacă ar fi să continui cu alte domenii ale artei ar fi literatura şi nu altceava.

Mai este pictura apreciată astăzi în România? Mai există oameni pasionați de pictură care investesc în acest domeniu?

Da, cu siguranță încă mai există foarte mulți oameni care apreciază arta. Dar și acești oameni se împart în mai multe categorii. Există cei care apreciază arta pentru că au fost învățați că arta e prețioasă, nu că ar înțelege-o neapărat. Apoi vin cei care o înțeleg pentru că s-au documentat, au citit, au căutat informații. Iar apoi urmează cea de-a treia categorie formată din oameni care înțeleg arta, o apreciază și o cumpără. Pe mine mă interesează, cu precădere, oamenii din această ultimă categorie. Eu, de fapt, lor mă adresez și încă sunt destui.