Aproximativ 60% din populația județului Arad suferă de afecțiuni ale inimii și aparatului circulator, iar bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces a arădenilor. Ce ne sfătuieşte medicul cardiolog în contextul acestor date?

CRISTIAN DINĂ. Bolile cardiovasculare reprezintă cea mai mare problemă de sănătate publică. Asta înseamnă că cei mai mulţi dintre cei care suferă de vreo boală, suferă de o boală cardiovasculară, că majoritatea celor care decedează – aproximativ 60% – decedează de boli cardiovasculare. Ca problemă de sănătate publică, consumă o parte semnificativă din resursele societăţii şi sistemului de sănătate, îngrijiri. Problema care se pune la nivel de societate este cum reduci numărul de pacienţi cu boli cardiovasculare, iar la nivel de individ, cum faci să scazi riscul să te îmbolnăveşti de boli cardiovasculare. La nivelul fiecăruia dintre noi, singura modalitate de a reduce riscul să ne îmbolnăvim de boală cardiovasculară, şi mai ales să ne îmbolnăvim la o vârstă tânără, este să trăim cât mai sănătos. Ceea ce din păcate nu se mai întâmplă.

Ce înseamnă „să trăim cât mai sănătos”? Se vorbeşte atât de mult despre asta…

CRISTIAN DINĂ. Să trăim sănătos înseamnă acele lucruri care se repetă peste tot şi pe care, din păcate, foarte puţină lume le face pentru că oamenilor le este greu să anticipeze beneficiile. Oamenii sunt foarte rezervaţi în a accepta o alimentaţie sănătoasă pentru că e greu de perceput intuitiv ideea unui beneficiu care va apărea peste 15-20 de ani. Dacă îi doare ceva îngrozitor şi le spui că o alimentaţie sănătoasă le rezolvă durerea, majoritatea vor vrea să treacă la o alimentaţie sănătoasă. Dar dacă le spui că trebuie să se alimenteze corect şi sănătos pentru ca peste 20 sau 30 de ani să nu se îmbolnăvească de boală cardiovasculară, e un beneficiu pe care ei nu îl percep. Pe de altă parte, lipsa de mişcare este clar asociată cu un risc mai mare de boală cardiovasculară şi produce, la rândul ei, obezitate care este alt factor de risc pentru bolile cardiovasculare. În ziua de astăzi, sedentarismul este un flagel. Toţi ne deplasăm cu maşina, până şi în oraşele de dimensiune mică sau medie. Şi ne mirăm de ce suntem tot mai bolnavi şi de ce suntem tot mai obezi. O altă nenorocire este fumatul. Interzicerea fumatului în toate locurile publice din România – recent aprobată în Camera Deputaţilor – este o apropiere de normalitate, la mulţi ani după ce toate ţările europene au introdus această legislaţie. Sper ca măsura să treacă şi de Senat şi să devină lege pentru că fumatul e un mare risc nu doar pentru fumătorii activi – clar, acestora le produce mult mai multă boală cardiovasculară decât unor indivizi cu aceleaşi particularităţi de gen, de vârstă, dar care nu fumează –, dar este un mare risc şi pentru fumătorii pasivi. O altă problemă este tratamentul corect al tensiunii arteriale, al hipertensiunii arteriale. E o boală a civilizaţiei. Din păcate, numai 60-70% din bolnavi sunt diagnosticaţi, mai grav – numai 40% sunt trataţi şi ceea ce e de-a dreptul tragic este că numai 25% sunt trataţi corect, adică aduşi cu tensiunea în limitele în care ştim că riscul de a produce boală cardiovasculară e foarte mic. Diabetul zaharat e o altă nenorocire perfect comparabilă cu fumatul din punct de vedere al riscului de a produce o boală cardiovasculară, de a produce un accident vascular cerebral sau un infarct miocardic acut sau o boală arterială periferică ce duce, în final, la amputaţii.

Cam 70% din tot ce vedem noi acum boală cardiovasculară – oameni care au boli cardiovasculare – sunt boli evitabile. Sunt consecinţa a 20-25-30 de ani de stil de viaţă total nesănătos: de sedentarism, de alimentaţie proastă, de obezitate, de lipsă de tratament al tensiunii arteriale, de fumat şi lipsă de control corect al diabetului. Dacă toate lucrurile astea ar fi făcute, am reduce cu două treimi încărcătura de boală cardiovasculară. Ceea ce ar însemna mult mai puţină suferinţă pentru individ şi resurse care ar putea fi alocate către alte direcţii.

Cât la sută din pacienţii dumneavoastră sunt disciplinaţi şi respectă ceea ce le spuneţi?

CRISTIAN DINĂ. Din nefericire şi oricât de mult timp aloci ca să le explici ce au de făcut, nu mai mult de 20-30% respectă complet, sunt total complianţi. Parţial complianţi sunt, probabil, în jur de 70-80%.

Infarctul miocardic. De ce ne temem, oare, atât de tare de el?

CRISTIAN DINĂ. Bolile cardiovasculare pot evolua cronic şi pot evolua acut. Dintre complicaţiile acute cardiovasculare, cel mai mult ne temem de infarctul miocardic pentru că acesta este grevat de cea mai mare mortalitate. Dacă în urmă cu 23 de ani, când am început cardiologia, era o raritate să văd un pacient cu infarct acut sub 60 de ani, acum, din păcate, vedem foarte mulţi pacienţi tineri, sub 50 de ani. Nici femeile nu sunt protejate de boala cardiovasculară şi le vedem la vârste tot mai tinere.

Ceea ce e foarte important când pacientul dezvoltă un infarct miocardic este să fie rapid diagnosticat şi rapid tratat. Asta înseamnă că trebuie să ajungă la spital în primele două ore de la debut. Dar asta, din păcate, nu se întâmplă – în primul rând pentru că oamenii nu sunt avizaţi.

Oamenii nu recunosc simptomele unui infarct pentru că nu cunosc simptomele unui infarct. Ce ar trebui să simţi când faci un infarct?

CRISTIAN DINĂ. În majoritatea cazurilor – şi aici intră mai ales pacienţii nediabetici – primul simptom este o senzaţie neplăcută în piept, care seamănă fie cu o apăsare, fie cu o arsură, fie cu o compresiune, fie cu o gheară şi care apare, de regulă, pe o suprafaţă mare pe care pacientul o arată cu toată palma, nu pe o zonă pe care pui două degete şi, de regulă, în spatele sternului. Rareori în stânga, excepţional în stânga; de regulă, este pe centrul pieptului. De multe ori, durerea aceasta merge şi în braţul stâng sau, când e un infarct foarte grav, merge în ambele braţe. Aşa se manifestă la majoritatea. Diabeticii, pe lângă faptul că sunt dezavantajaţi de o boală coronariană mult mai severă şi mai dificil de tratat atunci când apare, sunt păcăliţi de faptul că ei nu simt durerea. 40% dintre pacienţii cu diabet care fac infarct nu simt durere. Şi asta e rău pentru că durerea e un semnal bun de alarmă. În schimb, diabeticii fac o lipsă de aer brusc instalată, care se şi cheamă echivalent anginos, deci echivalentul durerii. Toţi pacienţii ar trebui să ştie că atunci când apare o durere de genul acesta sau când apare o lipsă bruscă de aer în condiţiile în care ei sunt diabetici, este un risc mare să fie vorba de un infarct miocardic şi este mult mai bine să alerteze inutil serviciul de ambulanţă decât să spună „lasă că îmi trece” şi să aibă de fapt un infarct miocardic şi să moară în următoarele ore din lipsă de tratament care, altfel, i-ar fi perfect accesibil. Deci, primul lucru pe care trebuie să îl facă un pacient cu simptomele unui infarct este să sune la 112. În niciun caz să nu se pună el la volan să vină cu maşina la spital. Pentru că dacă este într-adevăr infarct miocardic, poate să facă o aritmie cardiacă – cum se întâmplă frecvent în infarct – şi poate să leşine la volan.

De ce e important ca pacientul cu infarct să ajungă cât mai repede la spital?

CRISTIAN DINĂ. E important deoarece, cu cât trece mai mult timp, cu atâta mor mai mulţi dintre ei. Din păcate, mulţi pacienţi care fac infarct acut nici măcar nu ajung la spital, că mor în primele minute sau zeci de minute şi nu ai ce să le faci. Acesta este un grup de pacienţi pe care niciodată nu o să poţi să-i ajuţi pentru că nu au cum să fie diagnosticaţi şi trataţi atât de repede. Dar cei care nu mor în primele minute sau zeci de minute – şi, slavă Domnului, sunt destui – dacă ajung la un tratament prompt şi corect pierd cu atât mai puţin din inima lor cu cât tratamentul este mai rapid şi mai corect. Cu cât tratamentul e mai rapid şi mai corect, cu atât riscul să moară este mai mic, cu atât speranţa lor de viaţă este mai lungă şi calitatea vieţii pe care o vor avea în continuare este mai bună.