JURNAL ARĂDEAN. D-le director, tocmai s-a împlinit un an de când ați preluat conducerea Direcției de Sănătate Publică Arad, cu misiunea clară – aceea de a gestiona pandemia de Covid-19. Ce a însemnat acest an pentru managerul instituției?

HOREA TIMIȘ: În primul rând, a fost o provocare, acesta e cuvântul care definește anul acesta. A fost și este, în continuare, o provocare continuă pentru toată lumea, inclusiv la nivel mondial. Pentru că, din punct de vedere al managementului sanitar, pandemia reprezintă un fel de cireașă de pe tort, un apogeu în a gestionarea situației. La nivel administrativ și de management, primul val a fost un șoc. Ne-am confruntat anul trecut, pe vremea aceasta, cu ceva despre care nimeni nu știa nimic. Nu exista nicio literatură de specialitate, nu știam cum să abordăm situația și, practic, ne-am adaptat din mers. Iar aici a intervenit eșecul nostru sau succesul nostru în decizii. Cu bune și cu rele. Dacă ne amintim, exact acum un an eram într-o situație în care aveam 100 de probleme care trebuiau prioritizate. Fiindcă nu ne-am confruntat niciodată cu o pandemie, nu știam cum să o abordăm nici din punct de vedere medical, al circuitelor, nici din punct de vedere al managementului cazurilor. Nu știam sursele de infectare, nu aveam PCR, nu aveam materiale sanitare și a trebuit să găsim soluții.DSP Arad avea, însă, un flux de lucru corect implementat, în momentul în care am preluat instituția, ceea ce a influențat în bine mersul lucrurilor de-a lungul anului.

Care au fost cele mai mari lipsuri de la vremea respectivă și care au fost primele măsuri?

H.T. Au început primele cazuri pozitive, diagnosticate la Timișoara, pentru că doar Timișoara avea PCR. Așteptam rezultatele cu sufletul la gură. Erau create circuite doar într-o zonă a spitalului, dar fluxul de pacienți creștea prea repede și nu se putea respecta dinamica. Lucru care a și dus la contaminarea personalului. Nu mai aveam dezinfectant cu acțiune virucidă – am avut la început, dar firmele nu puteau livra comenzile, pentru că cererea era mai mare decât oferta– nu mai aveam măști, voiai să achiziționezi, dar nu aveai de unde. Acum un an, îmi aduc aminte de una dintre deciziile pe care le-am luat la Prefectură. Am format pentru prima dată un grup de suport și am început să prioritizăm: prioritatea unu au fost materialele sanitare și dezinfectanții. Și întrebarea era de unde putem face rost? Erau închise toate cabinetele de stomatologie și am decis să rechiziționăm tot ce exista în aceste cabinete. În baza prevederilor pe starea de urgență, ne-am organizat cu armata, jandarmeria, poliția, prefectura, astfel încât, în câteva zile, din toate cabinele de stomatologie s-au preluat materialele sanitare existente. A fost un suflu în plus pentru Spitalul Județean Arad, până când a început să se facă achiziția de măști, dezinfectanți. Au fost niște situații extrem de tensionate.

V-a sărit atunci în ajutor și societatea civilă…

H.T. Așa este. La un moment dat se formau grupuri de suport pe Facebook, companii, oameni de afaceri, care încercau să ajute și nu știau cum. Noi ne-am întâlnit la CJA și la Prefectură și a trebuit să prioritizăm un pic toate informațiile care veneau spre spital. A apărut pentru prima problema ventilatoarelor. A fost momentul în care am găsit șapte-opt ventilatoare defecte în spital și ne-am dat seama că până achiziționăm ventilatoare de pe piață trebuie să vedem dacă putem să reparăm ce avem. Aș vrea să menționez aici compania HELLA, care și-a trimis inginerii tot prin sistemul relațional al societății civile din Arad și am început să vedem ce se poate repara. Eram în lockdown și la unul dintre aparate ne trebuia o piesă de plastic. Pe care am găsit-o într-un magazin în Sibiu. Țin minte că am anunțat Prefectura Arad, care a sunat la Prefectura Sibiu, care a mobilizat poliția, care a găsit proprietarul magazinului, care a deschis magazinul și a trimis piesa cu mașina până la Arad. Astfel, spitalul a primit un input de șapte ventilatoare, al căror preț ajunsese atunci la 40.000 de euro, pe piața liberă.

Care a fost cel mai dificil moment?

H.T. În prima zi de numire, adică în data de 6 aprilie 2020, am semnat toate documentele de plată cu privire la centrele de carantină. Fiindcă acesta era unul dintre blocajele județului Arad. Legislația nu era încă foarte clară, era stare de urgență, circuitul banilor, circuitul administrativ nu erau bine definite; contractele cu centrele de carantină erau deja făcute și exista un blocaj financiar, din cauza birocrației. Prioritatea zero a fost semnarea acelor contracte. Am preluat Aradul pe locul 2 la nivel național din perspectiva numărului de cazuri, creșteam exponențial și nu ne dădeam seama ce se întâmplă. Cea mai mare provocare a fost vama. Fiindcă aveam 1.200 de oameni care treceau zilnic, pe jos, și oamenii aceia, practic, au infectat tot Aradul. Și atunci am luat măsura creării de culoare și astfel am deblocat vama. Ne loveam de extrem de multă birocrație, în timp ce noi trebuia să luăm măsuri în regim de urgență. Pentru unele suntem întrebați și în zi de astăzi de ce le-am luat, dar fiind starea de urgență, toate deciziile pe care eu, directorul DSP, le-am luat atunci au fost decizii bazate pe rațiuni medicale și de management. Nu m-a interesat cadrul legislativ. Mă gândeam ce ar trebui să se întâmple și luam decizia fără să ma gândesc la cadrul legislativ. A fost o asumare, practic. Trebuie menționat însă că în momentele de decizii limită ne-am consultat în cadrul grupului de suport, al cărui coordonator, Gheorghe Domșa, este un specialist în sănătate publică. O astfel de decizie a fost deschiderea spitalului din Ineu, care a fost o adevărată provocare logistică și de management.

Când ați simțit că vă îndreptați spre direcția bună, când ați început să vedeți luminița de la capătul tunelului, cum s-ar zice?

H.T. Un prim moment a fost acela în care Cetatea Voluntarilor și Vodafone au cumpărat PCR-ul pe care l-au donat DSP Arad. Am început partea de testare. Momentul de răscruce a fost când am decis să testăm căminele de bătrâni. Nici nu era legislație la acea vreme. Și ne-am dat seama că focarele prin care se alimenta comunitatea erau în special acolo. Și atunci tot fără legislație, pe propria răspundere, am intrat într-un val de testări la nivelul căminelor de bătrâni. Și acolo s-a mai întâmplat un fenomen. Rațiunea și știința merg împreună, dincolo de legislație. Colegii noștri de la laborator, împreună cu alți colegi din țară – Alba, Bihor – și-au dat seama că nu avem destul teste. Aparatul funcționa cu 200 maxim, când necesarul era de 1.000. Și atunci a apărut ideea pooling-ului – să testăm mult mai mult, dar fără să avem metodologie. Am solicitat avizul INSP – era o birocrație foarte mare, nici în zi de azi nu este clarificat așa că, din nou, ne-am asumat. A fost însă o asumare fără acoperire legislativă, când am intrat într-o testare în masă și în loc să testăm 200 pe zi, testam 600 pe zi. Așa am început încet, încet să cunoaștem pandemia, virusul. În acea perioadă se pozitiva secție cu secție – picau efectiv medicii, asistentele. Acela a fost un moment pe care nu trebuie să-l uităm. Este despre cei care ne-au fost alături și cei care au plecat. O parte din personalul medical s-a sacrificat într-adevăr, în timp ce alții și-au luat concediu sau și-au depus demisia și au plecat. Am rămas acei puțini care am dus pandemia mai departe. Dormeam aici, mâncam aici. Pentru mulți, acea parte a pandemiei a fost limita rezistenței umane. A fost, pentru mine, apogeul rezistenței mele fizice. Este incredibil cât poți rezista ca om. Adrenalina te ducea mai departe.

Credeți că s-a greșit undeva, în acest proces de gestionare a pandemiei?

H.T. Da, cred că am greșit și am greșit de multe ori și în multe locuri. Important este să știm unde greșim, să vedem că deciziile nu au fost bune și să le corectăm. Greșeala, ca și critica, te ajută să te îmbunătățești. Pentru că nu a avut nimeni o baghetă magică sau soluții scoase din joben. Totul se bazează pe experiență, pe știință, pe calcule și pe rezultate. De multe ori am avut strategii care au trebuit schimbate, de multe ori am avut abordări care au trebuit schimbate. Greșeala face parte din procesul de îmbunătățire.

Încotro ne îndreptăm? Când ne vom putea bucura de un concert pe stadion de exemplu?

H.T. Pandemia va mai ține mult și bine. Până când vom atinge gradul de imunizare necesar și asta înseamnă un an sau doi, poate chiar mai mult. Vom avea etape de vaccinare, vom avea tulpini noi. Suntem într-o nouă eră în care o să ne fie dor de tot ce ne plăcea să facem înainte. Și ca să vă răspund și la a doua întrebare, pe stadion, la un concert, repede nu…

„Pentru mulți, acea parte a pandemiei a fost limita rezistenței umane. A fost, pentru mine, apogeul rezistenței mele fizice. Este incredibil cât poți rezista ca om”