JURNAL ARĂDEAN: S-a scris mult despre dumneavoastră și ați vorbit mereu despre Universitatea „Aurel Vlaicu” cu sinceritate și compasiune. Vă propun să vă referiți chiar la alegerea ca rector înainte de subiectul în discuție, deoarece au existat, de-a lungul timpului, discuții privind sprijinul dumneavoastră.

Lizica Mihuț: Am candidat pentru funcția de rector din considerente pe care le voi relata cu un alt prilej, alături de alți trei colegi, distinși și respectați profesori universitari (în domeniile inginerie și informatică). Alegerea mea s-a făcut prin vot secret, obținând aproape unanimitatea din partea celor care au votat.

JA: Validarea alegerilor de către Ministerul Educației s-a produs la 15 februarie 2000. Care era situația în acel moment privind baza materială a instituției, care se știe, reprezintă un standard important pentru evaluarea / acreditarea ARACIS.

LM.: La prima ședință a Consiliului Național al Rectorilor, președintele de atunci, Sergiu Chiriacescu mi-a oferit un buchet de flori, fiind unica femeie aleasă rector după evenimentele din decembrie ‘89. Am propus ca UAV să organizeze CNR, neștiind că are un singur spațiu în proprietate și anume cel de pe Calea Aurei Vlaicu, de fapt sediul Facultății de subingineri. M-am bucurat atunci, că Aula Magna „Iuliu Maniu” era încă din anul 1990 în administrarea Universității și astfel a rămas 30 de ani, ca urmare a înțelegerii manifestate de domnii Caius Parpală și Iosif Matula, președinți ai Consiliului Județean, care au acceptat o închiriere cu plată modică, fiind vorba despre Universitate. Le mulțumesc și acum pentru susținerea pe care mi-au acordat-o.

Din păcate, după trei decenii contractul universității nu a mai fost prelungit de către Consiliul Județean, UAV fiind deposedată de Aula Magna „Iuliu Maniu”. Trebuie să mărturisesc că acea sală spectaculoasă a fost mereu în centrul evenimentelor organizate de studenți și cadre didactice, așadar comunitatea arădeană beneficia din plin de acel spațiu deosebit.

Aș mai preciza că regretatul Miloș Cristea, unul dintre cei mai mari arhitecți pe care i-a avut Aradul a supravegheat timp de șapte luni în anul 2000 întreg procesul de restaurare a acestei săli, după o documentare riguroasă și detaliată. Din păcate, nu s-a ținut seama de acele recomandări, astfel că astăzi Sala Marii Uniri este cu totul alta față de cea originală.

Mi-aș fi dorit ca acel spațiu, unul emblematic pentru Arad și pentru UAV, să rămână în continuare un spațiu al universității, dar probabil s-a dorit o contrabalansare a Sălii „Regele Ferdinand” din Palatul Administrativ.

JA: Vă puteți referi și la celelalte imobile ale Universității „Aurel Vlaicu”?

LM.: În actualul sediu al rectoratului și al administrației, se aflau la parter mai multe instituții: Primăria (taxe si impozite), Finanțele (două birouri și sala de ședințe), Crucea Roșie, sediul fostului ziar central „Scânteia”. Cele două cămine studențești de pe strada Ursului au fost ale fabricii de vagoane, dar nu erau înscrise în CF, de aceea a fost nevoie să elaborăm documentația pentru a „intra” în posesia statului român și apoi abia să fie atribuite Universității.

În afara celor două cămine studențești a fost construit un cămin studențesc nou, inaugurat în prezența ministrului de atunci, dl. Daniel Funeriu. De asemenea, Universitatea a cumpărat și a restaurat din fonduri proprii Biblioteca Universitară „Cornelia Bodea”, Incubatorul de afaceri din Vladimirescu, vila „Rebeca” de la Moneasa, fostul hotel al Petrom, devenit „Academos”. Potrivit legii, care permitea înscrierea în CF a imobilelor în care se aflau Facultățile de Teologie, UAV a elaborat documentele necesare în acest sens, dar după intrarea în posesie, actualul imobil, în care se află Facultate de Teologie a fost cedat Arhiepiscopiei, deoarece a fost construit prin donațiile credincioșilor arădeni cu destinația preciză: învățământ teologic.

JA: UAV are în patrimoniu și impresionantul imobil din Micălaca, așa numitul Complex M.

LM.: Aș putea scrie o carte despre dificultățile întâmpinate în construirea acestui complex. În mare parte complexul a fost ridicat din fondurile UAV. Vorbim în total de peste 5000 mp dispuși pe trei etaje și parter, spații de învățământ și de cercetare, două amfiteatre, cărora le-am atribuit numele unor rectori ai Universității, sala de conferințe și nu în ultimul rând sala de sport.

JA: Și totuși dacă ar fi să vă referiți la un mare regret privind baza materială și financiară a universității, în urma celor trei mandate de rector, care ar fi acela?

L.M: Dacă e să mă refer la patrimoniul imobil, aș aminti despre fabrica de ceasuri cumpărată din fonduri proprii de către UAV, prin licitație directă de la ANAF, și vândută, cel mai probabil pentru a se cumpăra în locul ei, actualul imobil aflat pe strada Paul Chinezul.

Se știe că Ministerul Educației finanțează universitățile de stat pe criteriul studenți echivalenți, adică numărul studenților bugetari. Numărul acestora la UAV a crescut foarte puțin comparativ cu celelalte universități, chiar și a celor cu număr mai mic de studenți, ceea ce înseamnă că universitatea arădeană de stat nu a fost susținută la modul real, ci eventual, declarativ, de către Ministerul Educației.

Regret profund că am abordat, cu gândul la viitorul UAV, o strategie de economisire a fondurilor, negândindu-mă niciun moment că cele 5 milioane de euro din dobânzi, aproape un deceniu, precum și celelalte importante fonduri lăsate la plecarea mea din universitate vor fi cheltuite cu generozitate, până la venirea actualei conduceri a Universității „Aurel Vlaicu”.

Un exemplu edificator, cu toate că ele sunt numeroase ar fi că în anul universitar 2023-2024, conform precizării în spațiul public, UVT finanța plata cu ora (în plus față de salariul de bază) a cadrelor didactice cu 31 – 41 de lei brut / oră, în timp ce UAV finanța în același an plata cu ora cu o sumă aproape dublă: 80 lei brut / oră / profesor; 65 de lei brut/ oră / conferențiar; 55 de lei / brut/ oră; lector; 40 de lei / brut / oră / asistent. Desigur, diferențele nu erau atribuite de ME, precum argumentam mai sus, ci au fost utilizate de-a lungul anilor, din fonduri proprii, deja menționate.

Acesta cred că ar fi regretul cel mai mare, că dincolo de toate, patrimoniul imobil și financiar s-a dispersat în direcții care nu cred că au asigurat o dezvoltare a universității. Totuși, pentru a încheia într-o notă optimistă, am convingerea că actuala conducere a UAV va reuși să găsească echilibrul necesar pentru a gestiona activele universității și a asigura stabilitate, continuate și dezvoltare.