Aţi publicat la sfârşitul anului 2010, în calitate de coordonator, un remarcabil „Dicţionar al Presei Arădene”. Foarte mulţi confraţi din presă o consideră cea mai importantă carte a anului 2010 apărută la Arad. Cum s-a născut această carte?

Şimăndan: Înainte de a vă răspunde la întrebare doresc să confirm aprecierile elitei presei arădene. Într-adevăr, chiar dacă voi părea lipsit de modestie, primul dicţionar de lexicologie jurnalistică, foarte aproape să fie exhaustiv, publicat vreodată până astăzi în cultura arădeană, nu poate fi decât o carte-eveniment! Vă rog să îmi spuneţi dvs. dacă cunoaşteţi că a apărut vreo cercetare jurnalistică de o asemenea anvergură în cultura arădeană? Vă răspund eu: Niciodată până în prezent! În legătură cu întrebarea pe care mi-aţi adresat-o, cum a apărut această carte? Vă pot răspunde că este o muncă colectivă, de o anvergură fără precedent pe această temă, la care şi-au adus contribuţia o echipă de cercetători şi în acelaşi timp jurnalişti, în mod absolut benevol, fără să primească vreun onorariu de la cineva. Este vorba de autorii Gabriela Groza, Melente Nica (decedat între timp), Puşkel Peter, Puşkel Tunde Emese, Ujj Janoş şi subsemnatul – care am conceput, coordonat şi prefaţat Dicţionarul.

Vă rog să vă referiţi şi la conţinutul Dicţionarului…

Şimăndan: „Dicţionarul Presei Arădene” (prescurtat: DPA) prezintă, în prima parte, 525 de ziare şi reviste apărute în peste 170 de ani de presă arădeană în limbile română, maghiară, germană, sârbă, slovacă, bulgară, apoi continuă, în partea a doua, cu experienţa postdecembristă a televiziunilor şi radiourilor arădene şi dinamica componenţei redacţiilor, iar partea a treia informaţii biografice despre 92 de jurnalişti postdecembrişti şi profesori universitari legaţi de presa locală arădeană (1990 – 2010). Partea a treia, întitulată „Profiluri jurnalistice arădene” este structurată pe două capitole distincte: primul capitol „Seniori şi universitari”, iar capitolul al doilea „Noua generaţie postdecembristă”.

Cartea, deşi a apărut recent nu se mai poate procura decât, cum se spune, „pe sub mână”! De ce credeţi că această carte pe care aţi coordonat-o a stârnit un interes foarte mare în Arad, în special în rândul jurnaliştilor şi istoricilor, dar şi politicienilor?

Şimăndan: Este o carte pe care orice regim ar veni la putere, nu o mai poate „elimina” din bibliotecă. Chiar dacă ar mai reveni, prin absurd, la putere comuniştii, nici ei nu ar mai putea s-o „epureze” din biblioteci întrucât face deja corp comun cu viaţa şi istoria modernă şi contemporană a Aradului. Cartea este valoroasă întrucât prezintă întreaga presa cotidiană şi periodică din Arad, în plan multicultural, în toate limbile de exprimare, fără de care nu s-ar putea scrie istoria adevărată a Aradul din ultimele două secole!

Am citit o bună parte din carte. Sunt deosebit de interesante cele 92 de profiluri de jurnalişti arădeni pe care i-aţi antologat. După ce criterii i-aţi ales?

Şimăndan: Este o întrebare interesantă şi incitantă. Răspunsul l-am dat în „Prefaţa” cărţii. În primul rând am avut în vedere criteriul vechimii în presă, cu carte de muncă, respectiv o vechime minimă de 10 ani. În această categorie au intrat seniorii şi universitarii presei arădene, precum şi jurnalişti din noua generaţie postdecembristă. Evident, la ambele categorii mai pot fi antologaţi, cu acelaşi prestigiu profesional, şi alţi jurnalişti din mass-media locală, jurnalişti care se apropie de vechimea stabilită. Având în vedere interesul deosebit suscitat de această ultimă parte a cărţii am hotărât să public o nouă ediţie dedicată în exclusivitate jurnaliştilor, în care să cobor ştacheta la 5 ani vechime în presă, iar vechimea de 10 ani să rămână valabilă numai pentru cei care au părăsit presa.

Deci o vechime de 5 ani pentru cei care lucrează astăzi în mass-media arădeană, iar 10 ani pentru cei care doar o perioadă de timp au fost încadraţi, cu carte de muncă în presă, indiferent de perioadă?

Şimăndan: Da, mi-am însuşit această propunere care vine din partea comunităţii locale de ziarişti şi cred că este corectă. Aşadar, ziariştii (şi intelectualii apropiaţi de presă, care au colaborat de-a lungul anilor la diverse publicaţii culturale locale şi au scris cărţi ştiinţifice ori beletristice) care doresc să apară în „Dicţionarul jurnaliştilor arădeni”, îi rog să mă contacteze, ori să îmi lase un curriculum (cu fotografie) şi număr de telefon în cutia de poştă de la sediul Fundaţiei „Ioan Slavici” Arad (B-dul Revoluţiei, nr.50, etaj 1, camera 3).

Eu vă felicit pe dvs. şi pe toţi cei cinci colaboratori pentru extraordinara muncă depusă, cu onestitate şi probitate ştiinţifică, în sprijinul culturii şi spiritualităţii arădeane!

Şimăndan: Vă mulţumesc pentru apreciere, sunt însă pe deplin conştient că există şi unele greşeli de culegere şi accente în cazul presei maghiare. Închei prin a mulţumi Consiliului Local Municipal Arad pentru susţinerea financiară a proiectului pe care l-am iniţiat prin Fundaţia „Ioan Slavici” din Arad şi Editurii „Gutenberg Univers” care a executat o lucrare de excepţie!

Carte de vizită

Emil Şimăndan

• Născut la 4 septembrie 1940, la Curtici;

• Absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;

• A debutat în presă la „Flacăra roşie” şi cu versuri în revista „Steaua”;

• A lucrat în redacţiile mai multor publicaţii arădene;

• Este autor a 24 de volume (publicistică, istoria presei, istorie recentă, versuri)

V.F.